cruci

Nici nu vedem ca suntem. Dar stim ca suntem. Dar daca am vedea ca suntem nu doar un prilej, fara sa stim asta, doar prin prisma unei groaznice pierderi poate ne-am lua in brate, poate ne-am opri pe strada sa ne cautam fețele, sa ne marturisim dulcegariile sau imbarbatarile, ori poate doar am intelege de ce cogito ergo sunt nu e suficient pentru a vedea ca nu e un lucru sigur ca existam, devreme ce gindim despre noi asta, pina cind certitudinea nu il patrunde si pe celalalt prin ce facem pentru el, pentru a-i dovedi ca il vedem. Mai ca nu ne vine sa credem ca suntem, apoi, cind incepe sa ne incolteasca speranta asta.... Regasesc in poezia ta, definita elegant, in cuvinte toropite, ideea insingurarii. Aprecieri.

Greutățile vieții aplicate pe/în cap, pe umeri, pe mâini și pe picioare ne încovoiază și atunci chemăm idealurile să ne ușureze vitregia sorții, căci ele poartă intrinsec speranța.
Vicisitudinile existenței îi fac pe unii umili și smeriți, pe alții luptători și puternici, privind de sus semenii.
Epiderma o asociezi cu marmura, însă unii nu pot să vadă finisajele interioare, lăuntricul, prin introspecție interioară.

Eduard, onorată de prezență. mulțumesc pentru comentariul deosebit și pentru aprecieri.

Răzvan, mulțumesc pentru aplecarea pe text și pentru constanța citirii acestei pagini.

Ottilia Ardeleanu

in titlu poate eu nu as folosi pluralul
ptr ca vorbesti de tine - sau asumi greul acesta si altora, inseamna ca nu esti singura , daca stii atit de bine crucea altuia , parerile mele , in aceste calduri

inspiratie iti doresc

încântată de trecerea ta pe aici. îți mulțumesc pentru comentariu.
nu, voi lăsa așa, pentru că nu e vorba de mine, neapărat. lucrurile pot fi privite din mai multe unghiuri.
mulțumesc pentru urare și te mai aștept,

Ottilia

Versuri tulburătoare, venite din observarea realului și a pulsiunilor ascunse în marmură:
uneori nu vedem decât
marmura
nu știm să admirăm finisajele
interioare

Are greutate și strofa cu greutățile:
fiecare ducem greutăți
pe un umăr pe amândoi
uneori și de picioare

O lectură liniștitoare, cu speranța unui popas.
Mai citim, Irina

onorată de prezența ta.
mulțumesc pentru generozitatea cuvintelor.
totul vine de undeva de-acolo...
sunt bucuroasă atunci când cineva trăiește odată cu mine acele stări.

din nou, mulțumesc și te mai aștept,

Ottilia

cind ma refeream la plural era ptr ca simbolul cruce este atit de puternic ca de fel nu are nevoie de plural
nu e ca o durere de dinti.....

finalul ramine trist

Anni, mulțumesc pentru revenire. da, înțeleg ce ai spus, însă eu nu am vrut să tratez lucrurile din punctul acesta de vedere.
însă, ai mare dreptate asupra simbolului crucii.
sensibilitatea ta mă unge pe suflet.
te aștept cu plăcere aici,

Ottilia