Negru Vladimir

astăzi descântecul meu va adormi toți zeii într-un ghem de șerpească lumină să le stăpânești pământul în care-au ascuns fericirea femeie îți dau putere asupra clipelor bucură-te de

te îmbrătișez cu pielea aspră a mângâierilor retezate în camera de culcare miros mugurii trupului tău ce n-au primit îngăduința de a înflori sunt țapul sacrificat de 32 de ori pe potecile

din pântecul tău mă privește un ochi de copil îți aleargă prin vintre fantasmă cu mâinile decupate în căutarea clipei perfecte bătrâna îmi fumează țigara răsucind pe degete lumea m-ascunde

te-ai rătăcit în albia ființei mele femeie albă precum osul peștelui abia prins subțire e firul care mă leagă de tine nemurirea acrobatului fărâma ta de viață rămasă

cerul dansează cu picioare de spumă printre florile grădinii hoț de arome vântul risipește vara de pe buzele tale luând forma pătimașă a flăcării ne privim ochii până fructul

îmi privesc palma sprijinită de masă ca un colț de pâine mușcat de îndoială pe drumul acesta copacii mai cred încă în Dumnezeu amintindu-și de păsări gardienii acestui văzduh prăbușit la

se află pretutindeni chiar și acolo unde nu o să privești niciodată nu ai rostit nimic și totuși atâtea ecouri între Hamlet și rugăciunile nopții vântul neputincios ca un prag de

mi-am frânt degetele căutând leacuri ortului furat de sânziene îmi vei pune în loc inelarul unui pianist ce-a iubit o femeie între ramurile strâmbe ale unui arțar incendiat cântându-și

am întins brațele spre lume din instinct în piept o spaimă învață să umble neconvinsă de persistența cărnii la capătul cel mai de jos al spiritului îmi privesc absent palmele chei

cezarul și-a eliberat cu un gest iapa nebună îi privește crupa roșie cum se pierde în miezul de ciocolată al iadului ne tragem la sorți perechile pocnim din degete ascunzând

am iubit o femeie oarbă precum un mim tălmăcind cuvinte între atingeri fotofobe înger păzitor al unui hoit de fum târâia după sine un lanț mătăniile altui naufragiu de care nu se putea

dormi albă copilă în brațele-mi de funingine șterge-mi urma de lup ce-mi otrăvește pieptul ca un stigmat spațiul pe care-l ocupi pe pământ e cu mult mai mare decât cea mai fericită dintre

pe fiecare dintre noi ne așteaptă o cruce cu brațele întinse de măicuță ce-și strigă încă fiul plecat la război pe fiecare dintre noi ne așteaptă un pat de pământ o femeie care poate ne-a

îți pierzi pașii pe un drum înfundat poate că trebuia să-ți fi spus fericirea se află la marginea universului se deplasează spre roșu fără oameni dar vorbele-mi sunt numai cenușă ascult absent