Poezie
Ispită
nopțile mele
1 min lectură·
Mediu
cocoloașe de cânepă
dezleagă lumânarea de flacără
albatroși cu aripile tăiate
un fel de mână însetată
se împărtășește din păcatele noastre
cu gust de trifoi
cuvintele se sfârșesc abrupt
parcă aruncate în prăpăstii
miezul pântecului tău
la marginea insulei
realcătuiește amiezi
desenate pe nisip
o să murim singuri iubito
într-un pat nedorit
psihedelic
urechile caută sunetul ploii
micșorând distanțele
ne pierdem buzele
matematic
între crengile copacului știut
goală
culegi flori dimineața
îmi liniștești câinele
oasele scrâșnind în pumn
tristețea
îmi călește inima
sabie de Toledo
pentru tăiat noduri
de suflet
nedezlegate șarade
domino cu îngeri însemnați
între lună și lumina ei
reni
veneau dinspre poli
prelungire a săniilor
în spirale de sori fără voință
boreale porniri
pitite in buzunarul cu ceas
al unui iglu de fiere
în vremea aceea iubita
îmi punea sufletul în atele
mirosind a lemn doborât
0124417
0

începutul - pare mai mult o dezlegare de blestem, un ritual – dezlegarea lumânării de flacără, prin cocoloașe de cânepă.
mijlocul – chiar dacă „siluetil”, bine conturat, plăcut conturat.
terminat(or)ul – superb în viziunea-mi.
„în vremea aceea iubita
îmi punea sufletul în atele
mirosind a lemn doborât”;
plăcut,