Negru Vladimir

în suflet lumina ascunsă precum un djin așteptând porunci de înălțare egregor captiv în moscheea trupului contemplu pașii celui ce crede celui ce se îndoiește timpul mă urmează ca o

ce făptură bizară își caută gleznele pe partea rostită a numelui meu cu gesturi mecanice mimând vindecarea autodevorându-se-n cușcă ochii - lustruită imagine a unui revolver ce scuipă cu

astăzi îți dăruiesc magnolii te privesc cum arcuiești clipa între degete de parcă împreună ne-am iluminat subit atingând fructul căzut în iarbă ne dezlegăm caii de căpestre le admirăm mersul

Ea cu toate podurile trase ca o cetate asediată de amintirea morților retrăită obsesiv în veșmintele învierii El derviș ce dansează pe țeste de războinici rostește cuvinte de

Motto: \"Ce este un șperaclu fără ușă?\" mestec fărâma de viață nedăruită cuminecătură scăpată pe trotuar și dau nume tăcerilor mele reci precum dorințele unui dragon pregătit de marea

cântecul meu se dăruiește liber mâinilor fals deschise precum ecoul unei femei ce naște prunci pe margine de prăpastie fără a simți durere pășesc peste ochii ciobiți ai șoimului mușc din palmele

m-am înțepat într-un adevăr ca un spin sângele îmi curge circular în cerceii prin care privești seara obosită de viață magnetizând obsesii gri cu ochii mântuindu-se la hotarul întunericului cu

mă țin de marginile mormântului și râd privind cum îmi săruți palmele cu bocancii îmbrățișare răstignită-n perfuzii itinerante balet al trupurilor coagulând viața și moartea într-o

toate acestea se vor întâmpla într-o dimineață când pe străzile udate de ploaie cerșetorii își vor îndoi picioarele preludiu al formelor milei contorsionate într-o theorie a compasiunii moș

pășesc deasupra prăpastiei peste ecoul unei punți surpată între țărmurile așteptării bucurându-mă cu nerușinare de proximitatea cenușii mâinilor tale încă mirosind a mângâiere și

mă duc la bazar să întâlnesc femeia cu o litră de sânge în plus și un șold murdărit de unt șerpuiesc printre oameni precum apa de la toaleta restaurantului unde era cât pe ce să ne-o punem dar

de când Dumnezeu a exilat piesele de șah supărat pe dorința impudică a pionului ce visa în opturi la fericire mi-a rămas numai bucuria de a dansa între extremele trupului îmbrățișând femei