Negru Vladimir

te trezesti într-un somn straniu visând cocori ce dansează sirtaki pe laptop ți se face deodată frică de electricitatea câmpurilor de forță ale tristeții și demoni te poartă prin tine dau foc

poate misterul privirii ei de femeie închisă în propria-i limită noaptea trupului tremurat sub atingeri când a învățat să scoată vârful săgeților din visul în care m-a rătăcit pe canapeaua din

mă înfrupt din tine cu fiecare cuvânt ce doare rimele devin ritmuri ale naufragiului meu peste trupul de femeie ușoară linsă de reflux unduiește muzica oaselor mele tânguire a

stau pe fotoliu fumând pipă atent la peisajul cu fluturi al sânilor tăi îi vad cum își leapădă sfârcurile și umblă desculți pe drumul albastru ce ne desparte plecările și venirile iscate din

așez pantaclul între sprâncenele negre ale fecioarei crestând cu pumnalul picioarele timpului lumina îmi iese din piept șerpuiește prin umăr și desenează o pentagramă albastră în jurul

mă întâlnesc uneori cu mine la taverna tăcerilor nu prea avem ce să ne spunem doar ne salutăm discret urmând codul bunelor maniere ale tristeții pășind cu grijă peste covorul de scorpioni al

țin în mână un pistol Carpați calibru 7,65 mm fabricat in 1974 (chiar anul nașterii mele) ineficient la distanță el cu gloanțele eu cu iubirile este duminică posibilă babă a cuiva ce încă nu

te iubești prea mult deși nu te-ai cunoscut niciodată îți cauți mințile pierdute între dușuri reci și scaune pătrate de două locuri se zice că vei alerga pe miriște până ce-o să obosești toți

îmi culc numele pe trupul tău obosit să-l tot repete la poarta de sud a inimii cu urechea lipită de pântec aud cântecul de jale cum imaginează încă orgasme ciudate caravane de cuante în

mă târâi prin trupul dorului tău precum șarpele pe urmele roadelor vânat de farmecele unui zeu albastru într-o dulce lepădare a pielii las înapoia mea livada înflorită unde ți-am potrivit ochii

călătoresc peste o punte desfăcuta în lotuși între mângâierea lânii de aur și apus desprins de trup de parcă aș zbura înspre cerul unui adânc de carne îmi umblă prin sânge pietre sacre singur

în acest adăpost de iarnă aud cum oasele-mi cioplesc în stanci de ceață căutarea înșirând serafimi îndărătul cerdacului cu mușcate într-o atingere mistică a umbrei ți-am uns buzele cu sângele

Se apropie dimineața femeie tânără încă visând pași pe mozaicul întâmplării mă voi ridica de lângă tine ca miezul de patimă dintr-o iubire asemeni unui fluture ce-și uită coconul între vertebrele