Iatacul femeilor de acuarelă

Mihai... multumesc... cred ca ai dreptate, e timpul sa construiesc o realitate... realitatea mea... i-reala:) Dar pana la urma am vizat imaginile si modul cum acestea iau nastere pentru a crea atmosfera.

Asaaaaaa...Stii ca eu spun ce cred, nu am conturi cu tine :D

Deci: sper sa nu se supere Mihai, care te ridica in slavi cu \"am facut schimb de ochi\"! :D (eu zic, in poezia mea \"niciodata pe nume\", care e in carte: \"nici gând să ne schimbăm ochii cu locurile / întotdeauna voi afirma că soarele nu e decât un pui de leu / jucăuș prin acele focuri\", aici: http://www.poezie.ro/index.php/poetry/78081/index.html). Nu e nou pentru mine nici sa aud ca cineva \"de la o vreme își caută ochii / prin iarba\": am zis si de ochi cautati prin ierburi si de ochi pescuti prin mare :D.

Nu e nou pentru mine sa saud despre \"misterul privirii ei de femeie\", nici despre \"schimb de aripi\", despre \"dincolo de cuvinte\" sau de altceva, nici despre \"păpuși mecanice\", \"
gânduri fluide\" etc. - chiar daca nu am scris eu despre asa ceva.

Noutate mare-mare pentru mine: \"iluzii de ocazie\"! Nici nu respir, nu inca sa mai comentez! Pentru ca...ar trebui sa imi pun tare mintea in miscare, sa am si alte revelatii, de exemplu, descoperind sensul/sensurile unui nou simbol poetic, incifrat in expresia \"câine dependent de nisip\". Ajunsi aici, zic: atentie la o cacofonie cam...suparatoare: \"scoică / ca\".

Sa nu uit: chiar incepand cu prima strofa, am senzatia ca faci uz de niste refulari...Nu te stiam asa, din ceea ce vedeam ca scrii. Deocamdata, nu m-ai impresionat, nu m-ai emotionat, servindu-mi-le in expresii cam diluate si cam...rasuflate...
Stiu ca nu m-ai rugat sa pierd atata timp la un text al tau, dar uite ca ma inspiri si nu am ce face! Te mai citesc. Si te astept la Chisinau. Sper sa nu ma bati :D.

Sireno refularile de care vorbesti nu exista decat poate pentru cel ce le cauta... in rest nu imi propun sa te impresionez cu nimic, zau asa. Cat despre originalitate imi permit sa citez pe Tutea \"numai idiotii sunt originali\". Multumesc de comentariu... treaba cu scoica pertinenta.

Vad ca ai scos prima strofa. E mai bine. Acolo erau in mare parte \"refularile\" :). Albu, daca publicam ceva si nu inchidem usa, inseamna ca suntem la cenaclu si acceptam pareri. Mi-a scapat ceva, in impresia mea generala si anume, ca mi-a placut imaginea respectiva: \"noaptea trupului tremurat sub atingeri / când a învățat să scoată vârful săgeților / din vis\" [-ul]). Imi pare originala si, nu pentru ca as insinua ceva, luand in consideratie ce zici mai sus...

Albule, tu mă știi acum, prea multe cuvinte nu spun. Titlul atrage magnetic și fluviul de culoare din femeie sparge stâncile pentru a ajunge să facă schimb de ochi pe o canapea de piersică. Versuri ca o \"pasăre înnoptând pe un arbore putred\", puterd de prea îmbibat de mări, unde scoicile-metafore se caută de tine în poezie și te găsesc \"pe drumul spre templu\"l lirismului mai meditativ ca până acum.
Și mi-ai adus iar admirare, aici:

\"mă cauți în fiecare scoică
ca un câine dependent de nisip
ce soarbe licoarea acidă a fericirii
dincolo de cuvinte\"

Albule, nisipiu de literă eu scriam, însă tu chiar trăiești...

Drag,
Ela

Vladimir, un ton diferit al poeziei tale, acum vad ca ai scris ca subtitlu \' experiment\'. am citit si aseara...

imi plac versurile acestea:

pasăre înnoptând pe un arbore putred

a învățat să scoată vârful săgeților
din visul în care m-a rătăcit

i-am spus într-o dimineață
noi nu iubim precum oamenii

si finalul:

dincolo de cuvinte
ne-a mai rămas doar sângele
hai să spălăm cu el treptele memoriei
spectatori ai acestei întâmplări
te invit să dansăm pe calea
celor ce dezleagă luna de beznă
deschide-te cupă
curge-te vin
în gura celui ce-și repetă blestemele
ca o simfonie într-o vale
părăsită de flori

o poezie despre neputinta a doua persoane da vibra in acelasi timp, in aceslasi mod?

...

Silvia am scos strofa cu pricina pentru ca nu se potrivea contextului si chiar nu pricep registrul in care ma inerpretezi si tendinta de cauta lucruri care nu exista. In rest poti spune parerea ta desigur dar te rog sa eviti un anume ton, poate putin potrivit in acest caz.
Ela... intr-adevar din traire se nasc si poeziile... ai intuit foarte bine de unde vine putregaiul din arbore.
Dana... nu e vorba de vibratie aici ci de o poveste cu doua femei diferite :)

Da, Vladimir, scuze, a trebuit sa abordez un ton distant. Nu unul de cenaclu. De fapt, mai bine tac. Pentru ca nu pot spune altceva decat ceea ce simt, ce cred, prin comparatie.

Nu se termina lumea pe acest site si defel nu incepe aici, se stie doar. La ce ne folosesc oare laudele gratuite, fara fond, fara suport, fara competenta? Nu ma mandresc defel cand sunt laudata asa.

Si da, prefer un idiot (iti invoc insinuarea) macar pentru ca e original. Si, Nietsche era idiot, nu-i asa?

Sirena eu nu am insinuat nimic ci doar am incercat sa spun ca pretentia de originalitate nu se judeca la nivelul unor cuvinte scoase din context, respectiv ca daca am putea cauta sunt sigur ca altii inaintea noastra au avut poate aceleasi ganduri si le-au si scris. Nu are treaba comentariul negativ ori pozitiv... sunt deschis la critica dar nu la cautat nod in papura. Te astept ca sa iti folosesti si al patrulea canin :)
Cat despre Nietzsche :)... avea el o replica dar ma abtin.

O acuarelă scăldată de scoicile reflectoarelor din unghiuri, oarecum, așteptate. Ceea ce eul liric afirmă, poetul neagă, se pare, am impresia ca textul a fost inițial mai lung
Acuarela își poate găsi locul în poezie chiar daca nu se renunță la clișee, altfel spus imaginile care te-au consacrat lucirea magiei verzi ca o nevroză, cuvinte de ceață, vârtej de gânduri fluide, coaja blănii de hermelină .
pasăre înnoptând pe un arbore putred
chipul i se pierde în mine
ca un ied înjunghiat pe drumul spre templu
o imagine extraordinară.
Mai remarc finalul și îți doresc multă acuarelă în călimară!
bazil

ce pot spune?absolut superb!!!!
se potriveste ca o manusa sufletului meu ranit,insangerat,sacrificat pe inaltul templu al durerii si inchinat zeului durerii!
este tipul de iubire ce am trait-o candva,undeva,departe...o dragoste ireala,ce nu apartiene lumii acesteia,o iubire de neatins...chiar si pentru mine!
ai construit o lume a ta superba,diafana si totusi perfida!
am o intrebare:ce te faci cand te trezesti din acest vis si te gasesti singur in paradisul tau fara iubire,descoperit?cum vei face sa te intorci in lumea noastra cruda,a muritorilor?
inca o data:absolut superb!felicitarile mele!

Daca repet poate ce s-a mai spus iertare, nu am citit niciunul dintre comentariile anterioare.
Poezie cu potential as zice,care ar merita separata si poate recreata intr-un colaj, si din mai multe motive. Este o mica aglomerare de imagini/ exprimari/ constructii care isi pierd din efect din cauza alaturarii lor de altele, la prea mica distanta. Un alt motiv ar fi si versurile/ pasajele redundante si o oarecare lipsa de coerenta.

Vasile... acuarela implica folosirea culorilor diluate cu apa, un fel de impartasire din culoare ce doar \"da tarcoale\" esentei... dar promit ca data viitoare va fi in ulei... si nu de plaja:)
Oana... ma bucur ca versurile acestea ti-au placut si mai mult te-au entuziasmat... mie imi place sa las libertate cititorului sa se regaseasca, sa interactioneze cu textul... dar nu trebuie sa picam in capcana de a crede ca ceea ce exprimam prin cuvant este musai legat de autor... cateodata profunzimea sentimentului este prea mare pentru a fi prinsa in cuvant, alteori e doar un simplu exercitiu de imaginatie si atat.
Lavinia s-a vrut o fotografie de stare, mai mult poate... un film... eu evit poeziile ireprosabile (poate nu pot sa le scriu, poate imi displac), le vreau umane, imperfecte, nedesavarsite.
Va multumesc.