Autodevorare

stai si ma intreb cat de mult imaginar este aici in poezia ta. e bine ca vii si ca revii si ca nu te opresti din scris.
sunt multe aici care imi starnesc uimiri: buza mormantului, minciuna vietii si mortii, drumurile fluide si psalmii noptii...

esti aici cu tot ce e pecete poeziei tale. si, stii ca eu am obiceiul sa scutur versurile de podoabe... :)

inima trebuie ingrijita

oof ce final

Manifestarile lirice isi au rostul si proiectia intr-un ocean al perceptiei. Poezia incepe puternic, cu o nota despre existentialism, apoi paseste pe taramul cuplului modern-futurist prins in aceleasi intrebari de fronda: viata, moartea sunt minciuni? Apoi inutilitatea tumulturilor devoratoare, linistea cautata in exil ca un Prometeu incatusat.
Ultima strofa este absolut remarcabila.

Din scris nu ma pot opri Dana pentru ca e un mod in care ma pot descoperi pe mine insumi... finalul a vrut sa sugereze starea de exilat la capatul vietii si pacatul carnal.
Adina... dupa cum spune si subtitlul poezia s-a vrut o proiectie a sufletului asa cum este el... probabil ca e plin de vechituri si praf ca si textul meu :)
Multumirile mele pentru semnul lasat aici.

Vlad tu ai un stil unic de a scrie, nu am gasit pe altii sa poata sa scrie in aceasta maniera. O bogatie enorma de metafore ce fac textul sa para incarcat dar si fraze spuse verde in fata, mai ales idei care sunt separate de sentimente dar fara a afecta lectura.
\"îmi spun că inima nu e ficat să se poată regenera
și nici măcar Prometeu nu va putea dormi vertical
în patul nostru nupțial desenat cu graffiti
pe zidul plângerii\"... fara cuvinte.

Adrian... adica m-ai facut sapun?:)
Leandra... bine ai poposit aici... cum spuneam si mai sus e doar o fotografie... Multumesc

…se ținea cu mâinile de marginile gropii
și o privea de jos în sus
și se crucea
în sinea sa,
zicându-și
cum dracu de-o mai iubea
când știa
că ea-l înșelase cu Mucea
(ăl de-i dusese chiar azi crucea)…
\"Lasă că mă fac eu un vierme
și-am să mă pitesc
într-un morcov,
că tot îți plac ție morcovii tineri.
Ți-o fac eu, de-o să mă ții minte!\"
…Zis și făcut, încât după două săptămâni
își vorbeau pe dedesubt
prin morse,
din coșciuge vecine…

Asta ca să știi că am trecut și eu pe la tine, dragă Vladi!

George ma bucur de prezenta ta insa vorbesti in dodii... nu ca as vrea musai sa descifrezi ce ai scris... sau e prea dimineata :)
Te-am rugat ceva intr-un offline lasat la o poezie de-a ta.

Un poem despre desacralizarea iubirii, despre tot ce-nseamnă golul din ea. Aproape că poți trăi fizic ruperea, marginile umede ale unui mormânt proaspăt săpat. Totul e ca o adâncire într-un suflet-mormânt.
Iubiți ce se caută printre lei… ce nu-și mai pot căuta decât instinctele. Termenul „psalmi” vine izbind și contrastând cu întreaga strofă. Și poate că e bine așa, te trimite oarecum înapoi la primul vers, la ideea de moarte, mormânt-viu.
Camerele circulare cu flori mă duc cu gândul la sinistrele coroane de flori mortuare, dar și la încolăcirea unei minți zdruncinate în jurul a ceva gol, fără culoare.
Inima poemului: „port sufletul într-o pungă ruptă pe o stradă asfaltată…” De abia aici afli cheia întregului puzzle. Abia de aici poți reconstrui întregul poem.
Trei imagini foarte puternice rămân în minte: patul nupțial desenat cu graffiti, îmbrățișarea răstignită în perfuzii itinerante (deși „itinerante” îmi sună aici puțin forțat) și sufletul purtat într-o pungă pe strada asfaltată.
Culmea e că, inconștient ai făcut-o sunt convinsă, ai structurat poemul tocmai în 2 strofe, perfect separate una de alta. Dacă înțelegi ce vreau să sugerez…:)

Cozmina... vad ca ai cam rascolit prin cutia cu poezii prafuite :)... te-ai oprit la autodevorare... stiu sa fac asta fara sa curga sange... pe indelete, curat ca ouroboros :)
Ai scris un comentariu inteligent ... ma bucur sa stiu ca ma citesti.