Puncte de contact cu văpaia

\" celui ce crede
................
timpul mă urmează ca o morgană \"
Negru Vladimir

La Cenaclu, tu, cu Dana
Prin tufari catai doar verde
Iar acuma-i zici Morgana...
Eu ma-ntreb: cine te crede?! :)

a exteriorului ca timp (intre credinta si indoiala) si o transcedere, dupa mantra sacra inevitabil, catre o autentica perceptie a vidului de dincolo de maya (mai ales ca transcederea se face prin investirea cu realitate a cuvintelor) laaturi de cercesatorul-alter ego in conditiile transcederii. ipoteza este insa subiectiva si ptr ca nu stiu exact ce reprezinta acel mercurius vivus - poate fi marea opera (despre care trebuie sa mai caut prin carti), sustinuta de cele 7 trepte-zile, dar si de dictonul latin ca diferentiaza intr/un construct aparent alchimic, aurul nostru de cel al vulgului. mercur ramane androginul perfect, capabil de depasire a transcendentei.
o poezie interesanta, care lasa ideii ceva de facut dupa citire,asa ca fug sa/i dau apa la moara (sau moira, cum era oare corect):)
frumos

O impresie deosebită mi-a produs ultima parte, de la alea 7 trepte/zile/păcate. Și prima parte e bună însă pare mai elaborată, mai gîndită.

da, intr-adevar, nu se prea potriveste;)
poezia este foarte profunda, imi place tare mult.
si 7 in special...

Otravioaro vad ca tu tii minte numai amanuntele gri si denaturezi sensurile poetice inalte inspre zone umbrite... noroc ca imi esti simpatica si tin la planta asta dupa care te tot ascunzi :)
Florin... citind comentariul tau imi pare rau ca nu am apucat sa discutam mai mult la Iasi... ai inteles foarte multe din cele ce s-au vrut sugerate si ai sarit printre nivelele hermeneutice cu eleganta... ca argintul viu, ca tot ai uitat ce inseamna :) Finalul s-a vrut a exprima indumnezeirea, vapaia fiind principiul, dar citit altfel poate exprima desigur si sensul acordat de tine.
Liviu... am simtit nevoia ca dupa precedenta poezie sa ma reincarc la izvoarele tainei... ma bucur daca ti-a placut.
Livia... de sapte ori cate sapte izvoare calatoare isi curg apele prin chei clipocind in bulboane ghicitori netalmacite.
Multumesc voua si va mai astept.

Ultima strofa imi place foarte mult. Dupa prea multe trepte, zile, nu mai ceri decat nimic.
\"Toate cuvintele sunt vii\" si \"moscheea trupului\" dau poeziei un colt desenat [nu stiu insa in ce culoare..:)] din care contemplezi indoiala, cautarea.. speranta. Timpul este o iluzie.

[Imi pare rau ca las atat de rar un comentariu pe pagina dvs]. Numai bine!

Le urc odata cu versurile tale, imi dau o stare Zen si o contemplare meditativa, promit ca voi pasi in linistea templului si voi lua sfintirea in mine.
Admiratia mea pentru final:

\"toate cuvintele sunt vii
numai noi aprindere
purga tenebras

lumina se întunecă
bătrânul cerșetor își împarte
nimicul cu mine\"

Mult drag,
Ela

Mihai... timpul poate fi inteles ca si concept dar cred ca e mai sanatos sa-l intelegem doar ca dimensiune personala a risipirii... e apa prin care ne miscam in cautarea mantuirii... multumesc.
Ela... saptele acesta are multe multe virtuti simbolice... poate doar 12 sau 3 sa le egaleze... nu zic de 13 ca astazi e marti:)... multam de pe-trecere.