Altar în crepuscul

De data asta îndrăznesc. Privitul în ochi, în ochii ei, m-a fascinat și m-a pierdut de cîteva ori. Într-adevăr, are iz de veșnicie neiertătoare cu catastrofele din jur. Incendiul e înainte sau după?

vântul risipește vara
de pe buzele tale
luând forma pătimașă
a flăcării

Zeul invocat n-o să spună nici o vorbă, este deus otiosus, va sta veșnic sub semnul crepusculului:

zeu rătăcit
în insula fericiților

Chiar asa Corneliu... finalul e aparent fatalist insa descopera o cale spre tacere si fericire interioara... e un fel de resemnare a omului care nu mai cauta in afara ceea ce deja a vazut in el insusi, care stie ca o intrebare potrivita contine in ea si raspunsul :)
Bucuros de trecere si talmacire.

\"Pelerinul Kamanita este considerat un roman reprezentativ pentru perioada „mistica” traversata de Karl Gjellerup, autorul sau. Pe canavaua unui roman de dragoste intre un tanar de neam ales si o frumoasa fata din cetatea apropiata, autorul prezinta numeroase intamplari legate de viata si invataturile lui Buddha Sakyamuni. Mai mult, arata cum trebuie traite si practicate aceste sublime invataturi, ramase in intregime valabile si in zilele noastre. „Cum zacea acolo, scaldat in razele blande ale lunii – ca si cum geniile ceresti ii pregateau baia de ingropaciune; presarat cu florile ce ningeau de sus – ca si cum pamantul jelea pierderea lui; singur, calm, linistit, senin in mijlocul cetei adanc induiosate a discipolilor, cine nu simtea ca sfantul acesta perfect se desfacuse pe veci de orice imperfectiune, ca invinsese toate relele? Ceea ce se numea „nirvana vizibila” vedeam noi in fata noastra in chipul luminos al lui Buddha, ce parasea lumea. Si Ananda isi impreuna mainile si zise, profund induiosat: “Ce minunat lucru, doamne! Cred ca in toata adunarea aceasta nu este nimeni care sa aiba vreo indoiala”. Si Sublimul ii raspunse: “Din plinul credintei tale ai vorbit, Ananda. Eu stiu ca nimeni nu are vreo indoiala. Chiar cel ce era mai departe, s-a luminat si va atinge in cele din urma telul”. Cu fagaduiala aceasta, fiecaruia dintre noi i se paru ca vede cum o mana puternica ii deschide portile vesniciei. Inca odata se mai deschisera buzele, care au vestit lumii cea mai inalta si cea din urma stiinta: “Da, discipolilor, adevar zic voua: pieritoare este orice
faptura. Luptati fara ragaz!” Acestea au fost ultimele vorbe ale Sublimului.\"\"

Carmen esti draguta ca ne-ai reamintit de aceasta carte din care fiecare dintre noi a citit macar fragmente... cred :)... e o conexiune insa nu s-a revelat inca ceea ce trebuia sa isi \"iasa din fire\".