Negru Vladimir

ce pustiu ține frunzele agățate încă de crengi petala pierdută a mugurelui vreo culoare anume distilată în budoarul toamnei sânul tău mic îmi caută palma visul unui somn îndelung așteptat ori

prin albia mea curge doar noaptea o sete ca un stilet pângărit îmi hăcuiește încheieturile firii las ielele să-mi adoarmă legea în carnea fiebinte a dorului respir aer din plămânii unui

mă plimb pe bulevardul x acoperit cu negrul unei priviri de femeie ce mă urăște perfect arcuită sfârșit închis în oglindă contemplu chipul ce alunecă pe trupul sfântului cerșind omenie

mă trezesc întotdeauna cu mâinile întinse căutând parcă să apuc de copită un demon învelit încă în pielea solzoasă a visului exhib dimineața privind cum se răsucește peste lucruri ca o țigară de

Doamne câtă libertate ai așezat în palmele sparte ale cerșetorului cine întelege zâmbetul celui rătăcitor prin lume în căutarea sufletului său înviat gestul păsării ce-mi aruncă în

pământul se hrănește cu sângele meu mă strânge cu toată puterea ierbii pe făgașul unde îmi doarme strămoșul zeu prea tânăr ce frământă lumea ca pe-o bucată de lut oferind vântului bucuriile și

despart fiecare piatră de taina sa eliberez statuia de formă privesc cum își retrage mâna din granit spectru animat al unui dor demonic pescărușii recită la nesfârșit aceeași poezie despre

în dimineața aceasta numai noi și vântul copil nedorit al creației adăpostindu-se cu genunchii la piept într-un colț neterminat de labirint îți privesc ochii pecetluiți simfonie de lumini

dinspre apus ultima zi în trup își arată chipul fără trăsături croind porți pentru lei femeia cântă sublimă soprană a pustiului buchetul unei mirese lucește cu ochi de balaur timpul mi se

însingurat în polare lumini sufletul tău îmi alunecă printre degete înspre nord pesemne Dumnezeu m-a vrut acrobat cu inimă descântată de iele mi-a dat instinctul fiarei pământul pârjolit al

ascult vântul cum îți mângâie trupul de vestală muribundă las șarpele de cupru să-mi curgă prin vene dezordine infernală a sentimentelor călăuză tăinuind această iubire de oameni bântuiți

de voiesti sa-ti dau dovada am la glezn-o muscatura de la Iana, pardon Rada pui pariu ca nu-i din ura?

femeia intră în cameră lovindu-mi câinele cu piciorul o întâmplare teribilă îmi escaladează fereastra își întinde mâna tentacul de sepie albastră zidurile își reneagă vopseaua anormalul