Poezie
Pisica de colț
1 min lectură·
Mediu
mă trezesc întotdeauna cu mâinile întinse
căutând parcă să apuc de copită un demon
învelit încă în pielea solzoasă a visului
exhib dimineața privind cum se răsucește
peste lucruri ca o țigară de foi
aparența umană a ochilor tăi plânși
îmi descoperă masa și patul
decor funebru de viață strivită
între roțile dințate ale amneziei
de la o vreme nu mai pot rosti cuvinte
decât între cerul gurii și cea mai deșănțată
dintre amintirile cu noi mă întreb
cât de singur poate fi un perpetuum mobile
de ce acest preludiu mecanic al nesfârșirii
ia uneori forma unei pisici albe de colț
ce-mi trimite bezele ca o amantă fițoasă
de ce umbra mea deghizată în trecător
vânează îngeri ca un păianjen flămând
064007
0
ce frumos ar fi dacă viața ar fi strivită din decorul funebru, fumezi? dimineața, sau scri pe foi de țigare, iar noi fumăm în vis pășind printre versurile tale...
și așa nu prea simplu trecător ai mai vânat precum păianjenul fantaz..., iar pisica albă de colț e ghemuită sau îi atinge colțul cu trupul nedeslușit..
mă fură mă întoarce...
drumul șarpelui visării...
pierre