Bestiar domestic

Am fost aici. Spun ce m-a șocat neplăcut, după o frumoasă înșiruire de imagini. Păcat de :
\"ochii
afluenți ai sângelui divin\"
care este o găselniță genială, urmează:
\"ce curge prin dinții tăi de ispită\"
care fisurează ansamblul!
Apoi, finalul - ușor facil, prin forțarea unei note vag satirice, chestia cu \"câinele lui Pavlov\", fapt pe care l-am priceput, dar care se detașează negativ față de restul poemei. Dar, e opțiunea ta. Eu ,cititorul, reacționez după capacitatea mea de percepție. Ca să nu mai pomenesc de viziune...

Un poet în transformări lăuntrice are mereu alte viziuni și alte cuvinte în chipuri neclare. Nu pot lua microscopul astăzi, aș găsi prea multe imago-uri și fantasme primitive, ar însemna să las textul dincolo de dimensiunea lui poetică și să scutur doar praful de pe acel preș unde veghează câinele. remarc însă un alt stil, care mie persoanl îmi lasă o senzație de rece, dar nu proaspăt ca-n munți, ci ca într-o \"grotă\" în care te înfioară: câini, sepia albastră, animalul cu miros de om, renegatul, curge sânge divin, ispita, se scuipă cuvinte, salivează limba, unghii încarnate-n tristețe, colți de fiară (versul cu Pavlov este prea discordant cu ansamblul, însă mesajul este limpede, ar fi fost potrivită altă sintagmă, mai sunt destule care să exprime același fenomen). Iar finalul mă amuză fiindcă nu mă surprinde: \"cămașa ta roz/ducă-se-pe-pustii\"...

Un alt Vladimir cu același joc al umbrelor. Ultimul Vladimir scriai deunăzi. Eu credeam că glumești, Albule. Dar văd că e serioasă metamorfoza. Sau e Joc. Iluzie? Nu răspunde, doar scrie.

Dora

femeia e un blestem, ce nu poate fi pierdut. Simti nevoia sa iti pierzi durerea in pantecele ei, desi ura magnifica pe care uneori pare ca o transmite e tulburatoare.
\"tentacul de sepie albastră\"
Ai niste imagini splendide aici, realitati metamorfozate sub semnul condeiului.
Ne mai auzim.
drag, Dana

Ioane... e o poezie in care ideile nu au vrut sa se aseze impreuna si nici lipiciul meu de poet prost nu a fost de calitate... e ca un zid crapat... mi-a placut insa imaginea asta atat de departe de perfectiune... am simtit ca astfel vina nu ma va mai gasi :)... e ca si cum ratiunea mi-ar fi intrat intr-o coma profunda... moarte clinica :)
Ela... nu am rezistat sa nu asez acolo niste simboluri... cainele lui Pavlov=instinctul, Venus din Milo=frumosul, camasa roz=efemerul... le-am trimis pe toate tocmai in locul acela... cat despre cine e Vladimir, ma indoiesc ca mai stie cineva:)
Dana... cam asa ceva... esti prin zona cu interpretarea...
Multumesc pentru semnele asezate sub textul meu.

femeia intră în cameră
\"lovindu-mi câinele cu piciorul/o întâmplare teribilă/
îmi escaladează fereastra/își întinde mâna/
tentacul de sepie albastră\"-imi place personajul acesta: real sau transreal, care intra in camera trezind sau izgonind latratul cainelui auzit de tristetea poetului. si ochii ce curg printre dintii ispititori ai lunii. si clipa de meditatie. nu inteleg prea bine daca pantofii sunt de lac sau de mers pe ape?

Personajul... da. Am vrut sa induc ideea unei ruperi de ritm a experientei... un fel de fanta care sa conjure lumile sa comunice intre ele... o prezenta si de asemenea, o absenta. Buna intrebarea ta... Multumesc