Îmbrățișări cu mâinile împreunate

Mihai eu cred ca ai rostit un lucru tare adevarat... \"Cititorul care ramane in afara versurilor este exclus din joc\"... intr-adevar nu poti avea o atitudine neimplicata in fata unei poezii... nu poti sta la catedra si sa dai sentinte, sa pui note ci sa te faci parte.

Degeaba am rostit Vladimir. Comentariul meu nu era off topic, dar probabil un editor a considerat ca e bine sa am si cateva off topicuri - prea comentez pe text si nu e bine.
Nu ma supar nici ca este ascuns nici ca textele mele stau cu zilele pana sunt aprobate. E normal- este foarte multa munca si voluntara pe deasupra. Dumnezeu sa ii ajute sa se descurce cat mai bine.
angel shape

E vremea ca îmbrățișarea să ne fie ruga, e vremea trăirii, e vremea singurului adevăr, a celui din noi, a celui simțit, e vremea omenescului, atunci când ,,înca mai doare
în ascuns un zâmbet de om\", pentru că tot ce ne e exterior, ce nu ne atinge duce ,,spre nicăieri\".
,,departe de noi
pasageri clandestini
mereu îndrăgostiți de plecări
miraj al unui așternut șifonat
de gamba ta arcuită spre nicăieri\"...mi-a plăcut mult finalul poemei, care îmi arcuiește un gând și stinge un zâmbet.

Mihai... imi place atitudinea ta... ironie ori poate doar un inceput de intelepciune.
Narcisa... omul... da pana la urma dincolo de toate amanuntele e omul si lumea proiectata de el.

Dumnezeu nu trebuie cautat. Se afla in fiecare dintre noi si in afara noastra. Tine doar de fiecare sa il descopere. Este bine ca nu il MAI cauti - inseamna ca ai dorit sa il gasesti. Rana invechita a buzelor face rostirea inutila... Mi-a placut.

Dorina... ai dreptate dar exista o mare diferenta intre cunoastere si traire... ma bucur ca ai gasit rostul ranii.

De cand nu te-am mai citit vad că ți-ai schimbat pseudonimul... și tot de-atunci îl vrei pe Dumnezeu muritor?
Ce-ar fi să nu-l mai aștepți pe Dumnezeu și să-l identifici în tine ca pe un Vladimir perfect (fără drame ale Absolutului).
Parcă-ți place să te zgârii: \"mai doare/în ascuns un zâmbet de om\" - cinic.
În final te regăsesc resemnat și gata să o iei de la capăt.

Am citit poemul și invers (rămâne introspectiv). Mi-a plăcut mai mult.

Carla... nu-mi place sa ma zgarii :))... la ce bun sa fac asta? Numai ca uneori trebuie sa ai curajul sa-ti privesti ranile deschise... au o frumusete aparte... multam de pe-trecere.

\"rană învechită\" ... pe la vreo 7 ani nu îmi lăsam rănile să se cicatize și deveneau învechite. Le priveam si eu, dar faceam ceva să nu se vindece. Tu spui că le privești. Crezi că așa au șanse să se vindece?

Carla... tu ma intrebi in cuvinte mestesugite daca perspectiva estetica asupra vietii ma poate face fericit... probabil ca nu, insa ma face constient asupra frumosului devenit tragic intr-un apus probabil personal, ca toate apusurile :)

Dumnezeu este și pământean și divinitate.Prin noi trăiește rostogolirea permanentă a sorții.\"Avantajul\" Lui față de noi e că poate privi și de sus pânza asta imensă de păianjen numită de El, de noi,viață.Întotdeauna rămâne ceva de rostit, ceva ce se transformă într-o rană,cicatrice în formă de zâmbet.

Anne ai dreptate... problema e ca nu cred in acea privire de deasupra ci in faptul ca Dumnezeu participa la umanitate si sufera uneori chiar prin porii mei... m-as bucura sa fie mandru de subiectivitatea aceasta experimentala si sa mai faca si judecati fara pretentii de obiectivitate... e un joc pana la urma si atat.