Zborul singuraticului către singuratic

pacat de restul textului daca nu scoti din el oglinzile acestea rasuflate de nu s emai poate, cu tot cu cioburi.

Mihai... multumesc... cred ca asa trebuie sa fie... unii rezoneaza si altii nu... nimeni nu e vinovat... totusi fiecare ne vrem cumva intelesi iar atunci cand cineva o face e greu sa iti ascunzi satisfactia... e cumva un fel de \"nu sunt singurul\" :)
Silvia... ma asteptam... ce nu ai sa poti tu niciodata sa pricepi e ca plaja de semnificatii pe care o vreau transmisa nu-mi ingaduie sa utilizez alt cuvant... l-am ales nu pentru ca mi-a fost facil... pentru tine e un cuvant si atat, pentru mine e mult mai mult, este o poarta... nu de alta dar la mine poezia are si un plan secund nu e doar goblen.

citesc în ziua când te-am lăsat să pleci/s-au spart tăblițele de lut/în care si aici mi s-a rupt... firul, pentru ca ma asteptam la cea melodios, asa suna im mintea mea ( ca in poezia aia a lu\' Arghezi).

mergem mai departe. daca oglinda era franta, normal ca regaseai cioburi.

nu imi plac dintii aia curbati de loc, ma fac sa ma gandesc la filme de groaza, desi stiu ca singuratatea aka tristetea musca. si titusi nu e o strofa rea.

oof copil mancat de scooici? hai, mai, vladmir...

a treia</> oara va trebui sa fac...

Prea buna si delicata aparitie, adica Dano... latina, Arghezi, curba dintelui, \"Pasarile\", scoicile :))
M-am gandit sa-ti ofer statutul de criticul meu favorit... nu dau bani dar iti ofer poezii... de rontait, vorba unui critic, sper ca inca in viata :)
Multam de trecere.

nu</i> mi-ai raspuns la intrebare, la fel de delicat :D
criticu\' de serviciu se oftica rau daca nu inchide tagul.

dana cea far\' de pereche
a scos poemei dantura
ori sunt eu intr-o ureche
sau fata si-a pierdut masura

Cu nedisimulata afectiune :)

cu tot respectul meu, mai draga
vladimir(si el) far\' de pereche,
poema ta nu numai ca e stirba
dar cred ca e si intr-o ureche

( aceeasi , alea alea )

dana cea cu vino-ncoace
mi-a zis azi ca-s vanitos
insa deh, eu om sfios
imi fac cruce.s-o provoace

vlade, nu ma provoca
c-am pe limba doar pelin
cand citesc poema ta
sincer, si eu ma inchin

Draga Arhonte, eu cred ca ar fi elegant sa-i raspunzi fetei la intrebarea aia cu latina. Nu de alta dar altfel riscam sa te credem mai destept decat esti :) Si dupa aia, dintr-una-ntr-alta, sa nu cumva sa fi tentat si tu insuti sa te crezi mai destept decat esti (ceea ce ar fi cu mult mai grav). Nu crezi? Zic, nu dau cu paru\'

Eu zic asa: \"vas tuus\" are mari sanse sa insemne \"vasul tau\", \"est mensura\", cred ca va sa zica \"este masura\". E de-aci-nainte e mai greut. \"Ignis\" asta ma duce cu gandul la \"Ignifug\" (rezistent la foc), prin urmare ignis ar trebui sa fie foc, nu? Iar \"tui\" (daca n-o fi stramosul vreunei injuraturi contemporane) trebe sa fie \"al tau\".

Cu riscul de a ma face de ras eu cred ca treaba asta inseamna ceva de genul \"Recipientul tau este pe masura focului tau\"

mai ramane sa vedem care e legatura cu textul tau, care, dupa opinia mea, are un ton mai degraba contemplativ, static, decat pasional, dinamic. Nu vad focul

\"Sambure așteptând conjuncția
cu dinții curbați ai tristeții\" - ca si cum te-ai fi inchis intr-o gutuie si iti vine sa plangi.

Unde e arderea?

Cineva a trecut peste mine cu mașina de tuns iarbă, așa-mi trebuie dacă m-a pus dracul să mă așez în mijlocul peluzei, ori poate îngerul gândindu-se că astfel îmi poate salva prețioasa libertate de femeie îndrăgostită decadent de vagabondul stelar, acum mă târăsc cu ce-a mai rămas din mine în mijlocul câmpului să-mi ling rănile, poate doar așa voi înțelege că nu mai sunt eu sarea pământului epuizând durerea, deși mi-era bine ruptă din coasta lui, acum totul mi se pare inutil și teribil de greu, nimeni nu m-a învățat cum să pășesc fără umbră sau cum să înalț o biserică din piatră, probabil că până la urmă mă voi adapta unui etern anotimp secetos lecuindu-mă, simt că e semn de bine dacă izvorul lacrimilor în sfârșit a secat, doar să-mi dai câteva cioburi de la tine, vreau să-mi construiesc o fereastră prin care să privesc la nesfârșit marea, voi avea grijă să nu-mi rănesc degetele, poate doar puțin, sufletul. Iar tu, îndepărtează-te degrabă de Marea barieră de corali, mi-au spus pescarii filipinezi că scoica aceea uriașă care se cheamă \"carapacea morții\" poate reteza cu valvele piciorul sau brațul unui om. Ar fi păcat să rămâi fără zbor.

cu drag,
Amadriada

Serban... \"fetei\" nu-i zic pentru ca doar se face ca nu stie... vad ca si tu ai brodit bine traducerea pana la urma... e o formula hermetica in care acel \"recipient\", athanorul alchimic, inchipuind intr-un plan profund insasi inima omului, este intr-adevar pe masura focului (aici fiind desigur vorba si de flacara spiritului, a intelepciunii)... importanta nu este transformarea materiei impure in aur ci tocmai mutatia ce se petrece in sufletul omului, paralel acestui proces. Habar n-am ce-ai vrut sa zici tu cu desteptaciunea, ideea e ca nu acesta este masura valorii omului ci intelepciunea si iubirea... la fel ca si titlul (pe care te las daca ai chef sa-l decriptezi singur) dictonul ce tine loc de subtitlu are sens in masura in care este cheia in care trebuie interpretat poemul... focul acela este unul subtil, interior, poate tocmai de aceea eremitul este figurat ca ascunzand lumina sub obroc... de aceea nu vezi flacara.
\"Dintii\" tristetii sunt curbati si nu curbi, pentru ca in prima varianta subzista si procesul nu numai efectul final, e o dinamica interioara... conjunctia cu samburele e doar nadejdea ca dincolo de invelisul fructului (intamplarile vietilor noastre), prin durere/suferinta ajungem la miez, la esenta, ceea ce face posibil un nou inceput, o re-nastere personala, de data aceasta din spirit. Multumesc de comentariu.
Ama... frumos si cu talc ai brodit comentariul tau... lasa-ma sa inteleg pe deplin si apoi vorbim. Multumesc pentru pe-trecere.
Dana... hmm... la care catren sa dau drumul?:)