Știi

O poezie frumoasa! Un lant trofic. Sau elemente definitorii ale existentei inlantuite, explicate intr-o joaca de copil la varsta \"de ce-urilor\".
Interesanta idee Vladimir. Felicitari pentru constructie!
Prietenesc, Adelina

Adelina... interesanta perceptia ta... poate fi si un lant trofic... insa am vrut sa sugerez oarecum altceva... n-am vrut un cerc ci mai degraba o spirala... multumesc pentru trecere.

Stii? O frumosul dintr-o privire de-a mea se indreapta mereu spre tine stii, pentru poemele astea ale tale, de care spuneam ca nu au nevoie de comentarii... stii..

\"femeie care se cațără pe tine s-ajungă la Dumnezeu, femeie rupta dintr-o bucata de lemn dulce ...\"

Parca prea des apare acel \"stii\".
Trecere dintr-o imagine in alta, cruce-lup-frumos-femeie-Dumnezeu. Cred ca era interesant sa faci o legatura intre final si inceput, sa fie cumva un cerc. Vedeam cam asa:
\"care se cațără pe tine s-ajungă la El
știi El mai viu ca oricând
pe o bucata de lemn dulce\"

Da, Vladimir, se vede spirala, urcusul, acel \"gusta-le pe toate, pentru ca prin toate sa ma cunosti pe mine, sa ajungi la mine.\" Eu am vazut aici cunoasterea Celui necreat prin creatia, care este desavarsita. Daca imi dai voie, poate unul dintre cele mai \"pe gustul meu\" poeme citite aici. si da, intr-un fel, inteleg de ce \"personale\".
Drag,

Roxana... o prezenta atat de discreta si feminina... bucuros sa te stiu pe aproape... multumesc.
Geta... am zis deja ca perspectiva se vrea in macar trei dimensiuni... sa urc cercul acela in cer... cat despre repetitie, e un fel de descantec ca sa lege nelegatele. si colac peste pupaza acel \"stii\" il inteleg cu dublul sens de \"priveste\" si \"intelege\"... Multumesc.

Bianca... ai inteles si acest lucru ma face sa cred ca nu sunt totusi atat de complicat (in sensul rau)... da, spirala, trecerile prin porti, experientele necesare ale copilariei, maturitatii si indumnezeirea.

Legatura dintre ideile fiecarui vers e superba si plina de originalitate. O spirala, da, corect, asa poate fi descrisa.
si, in plus..ce mi-a placut cel mai mult e:
\"te-am rupt dintr-o bucată de lemn dulce
lemn din care se sculptează cruci\". Undeva ma duce cu gandul la Eva, rupta din coasta lui Adam, aici \"nasterea\" femeii vine din ceva sfant, asa pare la citirea primelor doua versuri, iar apoi, cand spui:
\"știi cruci dintr-acelea pe care bărbatul
le ține în mână iarna ca să îmblânzească lupii\" versurile astea ma fac sa ma gandesc la cum alungi tu niste frici, obstacole poate din calea ta, cu ajutorul Ei..
Asta e perceptia mea...poate ca nu asta ai vrut tu sa arati, oricum ar fi mi-a placut.:)
drag, Dana

Dana... tocmai spuneam cuiva ca trebuie mereu sa existe o ea in poemele mele... nu-i stiu nici macar numele... nu mi l-a zis niciodata, iar eu n-am intrebat... multumesc.

maestre, spre final o cam aburești prea siropos, mai ales cu \"mai oricînd\"-ul
Dumnezeu era acolo cînd tu nici nu începusei, iar la Dumezeu nu se ajunge ci doar se tinde

Virgile nu e \"mai oricand\" ci \"mai viu ca oricand\"... m-am gandit la cel ce pune mana si striga... un soi de Toma, adept al atingerii... cu referire la faptul ca tindem doar spre El tin sa te surprind putin: in ortodoxie exista conceptul de indumnezeire... in clipa aceea, nu pentru meritul omului ci doar ca dar al Domnului fiinta umana poate deveni Dumnezeu... nu prin natura ci prin har... pe mine m-a amuzat nitel imaginea barbatului cocosat si femeia care isi face trambulina din el spre Dumnezeu... imaginea se potriveste desigur mai mult unei catedrale, catolicismului, unde muzica, corul etc... toate concura la inaltare... eu sunt mai demodat... prefer o bisericuta de lemn, intunecoasa, tainita in care nu eu sa urc ci Dumnezeu sa coboare sfintind.
Multam de cuvintele lasate.

Poezia merită orice atenție, e foarte bine structurată. Un sfat: era fain să fi fost mai lungă... adică să amețești cititorul de-a binelea. Să te joci cu el, iar în final să-l aduci acolo de unde a plecat. Atunci era cercul complet.
Ideea poeziei mi s-a părut foarte bună.
cu respect,

Cred ca poezia este ametitoare, dar intr-un sens placut. Singura parte care nu se potriveste cu ceea ce am admirat de obicei este referirea la Dumnezeu. Spui despre el ca este `mai viu ca oricand`, il legi de frumos. Am remarcarcat un fel de scara ce il are pe ultima treapta. Si totusi... este el mai viu ca oricand?...

*frumos

Spirala reusita, uite, citesc si vad ca unul zice ca e un cerc, altul vrea mai mult... ce sa mai zic si eu... un experiment, o joaca cu semnatura. Imi aminteste de desenele acelea doua linii si acelea incalcite care au ajuns sa coste milioane de dolari doar pentru ca sunt semnate Picasso. Comparatie desigue exagerata, asa ca mine, dar ce sa mai zic si eu? Ma duc sa mai citesc doina o data inainte de culcare. Un joc ramane un joc, e frumos cand copiilor le place.
Bobadil.

Catalin... multumesc pentru randurile lasate aici... m-am gandit ca intre o bucata de lemn dulce si Dumnezeu (sau Dumnezău cum imi place sa-i spun) se afla inca o gramada de chestii intermediare... nu am vrut sa plictisesc lectorul mai putin rabdator care citeste oricum poeziile pe diagonala.
Ioana... se intampla momente in care ne pierdem credinta, in care Dumnezeu devine \"palid\"... finalul e reafirmarea unei clipe de emotie, de re-descoperire a ipostasului care isi lasa haina de concept si invie.
Andrei... desigur ca e un joc si stii prea bine ca uneori simt nevoia de asa ceva... desi cateodata imi e greu sa scriu fara o chitara si un Om care sa o acordeze continuu :)
Va multumesc.

Totul curge. Cuvintele vin unele dintr-altele, nechemate, supuse gandului care suie una cate una treptele-n spirala, fara osteneala, fara ragaz. Constructia se naste intreaga, neoranduita de oprelistea nici unei virgule, de aici si senzatia linistita de curgere, de alunecare si nespusa prefacere. Ca si cum treci dintr-o odaie-ntr-alta, fara cazna de-a deschide usi... de-ndata ce ajungi in fata unui prag, dinainte-ti rasare si-ti spune: \"stii..\" Si-ncepe sa-ti miroasa a lemn dulce, \"lemn din care se sculptează cruci\".. E-acel \"stii\" cu care te ia usurel de mana si te duce mai departe, sa-ti arate alta culoare si-apoi culoarea care se iveste din ea. E clipa-n care gandul, desprins de pe marginea crucii de lemn, vine sa se odihneasca pe bratul barbatului care imblanzeste-n iarna lupii, lupi aidoma celor din copilarie.. Odata ajuns aici, gandul preschimbat in femeie, simte limpede, cald, ocrotitor, frumosul celei de pe urma trepte.. ori a celei dintai.. In fapt, la fiece pas, stii: \"Dumnezeu e doar unul mai viu ca oricând.\" Si-odata ajuns sa-ntelegi aceasta, restul vine-n fireasca deslusire.

Cred ca s-ar cuveni sa-ti multumesc, Vladimir, pentru ca, pret de o clipa, m-ai prefacut in copila care-l astepta pe tata sa vina din zapezile padurii, cu sania plina de lemne.. \"Stii, Tania? M-am intalnit cu lupii...cei despre care-ti povesteam cand te temeai auzindu-le chemarile-n viscol, stii, chemari precum cele care.. \" Si basmul continua. Acelasi, mereu.

Rusalka am citit cu bucurie comentariile tale si sunt incantat de faptul ca ai perceput poezia in ordinea ei fireasca... poate ca nu e o arie din Dvorak insa e un imn adus firescului din noi, asa cum frumos ai simtit si tu. Multumesc.