Ahasverus

Poemul unei cătări de Sine prin colbul efemer al zilelor, la umbra \"pentagramei\" stelare, palma ca o pâine roasă de \"îndoială\", credința parcă și ea lăsată \"la picioarele titanilor\", acolo unde \"pietrele nu au reguli
nu se pot deplasa
decât spre moarte\".
Un drum scris implacabil, un om care \"își caută centrulȚ.

Te însoțesc câțiva pași prin acest poem, până la final.
Daniela

Cred ca aceasta poezie a fost doar cufundare in inconstient si atat... finalul acestei poezii ma face sa cred ca inca de atunci stiam ca o voi scrie pe urmatoarea. M-am simtit prea apropiat de soarta ratacitorului si de prea multe ori i-am inteles sufletul... cred ca lui Ahasverus i se poate cere orice numai sa fie optimist nu :)
Multumesc Ela.

[uneori
noaptea își dăruiește stelele
unui vânt prea singur
în joacă
de parcă-ar iubi]
De unde aduni toate minunile de versuri draga domnule..? :)

Pe o banca intre copacii cu mainile ridicate la Cer ne cautam ochii, zambind vantului prea singur.. prea melancolici.. prea ratacitori. Prea multa joaca.

Multumesc,
numai bine.

Mihai... ma bucur ca ti-a placut... e un final ca o gura de aer trasa cu nesat in piept dupa imersiune... multumesc.