Full casco

ma steptam la un demers ca raspuns la manifestul futurist al lui marino cand ai amintit de bolidul acela de mare viteza (fuselajul unui autopmil de mare viteza e mai frumos ca victoria de la salamina - cam asa ceva zisese). m,a intreb daca persepectiva aceasta poate fi pastrata in acest poem de dragoste, de uitare.
mi/a placut, desi am chef de divagatii in fata cafelei.
o poveste atat de cotidiana si totusi cu accente atat de proprii. m/a impresionat indeosebi ultima strofa prin forta ei picturala (mi/a placut impartirea la numarul degetelor, omonim peste timp al tigarilor).

Florin... hehehe... de fapt e doar o banala intersectie de planuri intre doua poezii care imi bantuiau mintea... asa ca sadic fiind le-am asezat cu forta in inchisoarea de cuvinte poezie.ro sa se certe intre ele. Un fel de groapa ecologica pentru a putea fi eu mai linistit :)
Impartire pana la urma... risipire... fragmentare
Multam fain de cuvintele tale.

În afară de arhangheli și războiul acela stupid între, îmi place spleen-ul poemului tău, îndeosebi strofa cu balansul. Interesant, pare un alt stil.

Pe cele cinci degete timpul nu mai arde, se scrie. Pe cele cinci dimensiuni iubirea nu se mai traieste, se uita in balansoar de arhangheli.
Un poem ce incepe intr-un sens, pentru a lua apoi alta turnura, intr-un fel de schimbare de decor necesara.

Imi place: \"am cinci țigări
tot atâtea bețe de chibrit
o infinitate de secunde
în care aș putea gresi\", aceasta asumare a erorii umane pina-ntr-atit incit iti arde si sufletul cu o mina.
Ceva imi suna altfel, insa, aproape non-armonic:
\"război stupid
purtat între picioarele tale
desfăcute brutal
ca un dar profanat de molii\"
Ma las insa in tacere acum, caci sensuri sunt atitea incit ma balansez intre ele si ma tem ca voi arde mai mult de cinci luminari spre a-l gasi pe cel autentic. :)

Drag, Ela

da.
prima strofa:

singurătatea
la volanul unui bolid
accelerație
trag de volan dreapta
închid ochii
și te aștept

este deschiderea textului spre \"orice\", este o schita demna de luat in serios. urmeaza insa:

adulmecând mirosul de ars
al atingerii mele
pasiunea ferecată între lumi
de arhanghelii captivi
ai spiralei

si lucururile devin de-a dreptul inevitabile prin tuse grosolane. observ chiar ca viata/ miza poeziei depinde de cititor/ voyeur.
finalul: \"te uit\" precedat de amplul fragment expunere:

apoi
de prea mult alb
o să plouă
iubito pământul cară în spate
răniții acestui război stupid
purtat între picioarele tale
desfăcute brutal
ca un dar profanat de molii
îmi împart sufletul
la degetele unei mâini
aceeași care te-a mângâiat

loveste surd, in punctele sensibile. invitatia autorului de a-i fi complici este de fapt o simpla amenintare.

Alina... si eu tot de strofa aceea si prapastia ce se casca in acel loc ma simt mai atasat.
Ela... e foarte adevarat ceea ce spui tu insa acolo nu e vorba de lipsa aromiei ci mai degraba de un fragment ce nu vibreaza pe acelasi nivel cu restul... ai sesizat.
Ioana... in clipa aceea se pot intampla o gramada de lucruri... daca timpul e relativ iar fiintarea in clipa se face sub religia asteptarii atunci am putea iubi, am face copii, am muri repetat, aproape dual... m-a fascinat momentul acela... multumesc.
Tudor... cred ca tu ai inchipuit un traseu al acestui poem si eu nu am urmat continuarea ta... e o punere in scena acolo dar daca as fi mers pe drumul asteptat de tine poezia ar fi avut numai primele trei strofe... am preferat sa sacrific claritatea senzatiei prin inducerea unui sentiment vag, in plan secund... un fel de umbra de carne ca o eclipsa a afirmativului.
Multumesc.