mircea trifu

Am întâlnit o stea gata să cadă, Avea pe frunte două cruci lăsate Ca amintire,-n ochii de zăpadă, Ardeau eternul lor, neîmpăcate. Încet, fără s-o doară arsa frunte, Întunecat, pribeag

Pe cerul tău sunt parte dintr-un vers, Iubirea din cuvânt în raza de lumină , Chemarea răzvrătită-n universul șters, Balada unui dor ce uneori suspină. Se uită Dumnezeu chiorâș la mine,

Bate-noptatul gând ca o pendulă A unui ceas ce nu se mai întoarce, Ca un nebun sărut uitat pe gură Îndragostită-n setea ei când zace. E-un dor departe dus pe gânduri Pe țărmul unei Mări

Vreau să-mi fac calea doar întors, Să intru-n ieri ca într-o catedrală, Cu aripi frânte de un zbor prea jos, Ca un fecior rănit în ultima greșeală. Deschide poarta sfinților din rame Și gura

Mă bate păcatul în cuie pe cruce, Îl simte, iubirea, și-ncepe să-l certe, Cu mâna întinsă pe boltă mă duce, Căci vrea Dumnezeu să mă ierte. Și fulgerele-ncinse-n ochi cerești, Pe-obrajii

Stau stele în casă, închise de frică Și viața eternă e-un fulg de zăpadă, În roata cea oarbă o mână antică, Alege un nume de stea ce-o să cadă. Steaua răsare, ca pământul s-o vadă, Aleasă-n

Mi-adună florile privirea, Pierdută fără cârmă, Să nu re-nceapă răstignirea, Pe muntele din urmă. Într-un senin indiferent Cerul absent visează, Doar dorul, nărăvaș torent, Se-ndreaptă

O mână-a nerăbdării mă zgâlțâie și cheamă, Tresar din somn cu fața spre un trecut de dor, Pe buze îmi doinește iar laptele de mamă, Eu sunt cu sare-n plete, același blând fecior. Sunt limba

Începe-o vioară timidă să plângă, Lunatice raze cu mâinile-ntinse, Uimite aleargă în brațe să strângă, Aprinsele note-a iubirii ascunse. Sfidând nepăsarea izvoru-amuțește, Și brâul de ape

Pe cer s-a rătăcit un nor, Nebun îl poartă vântul, Și teama lui ca un tenor, Împărtășea pământul. A devenit ca ,,Ochii-nchiși,, Prea mândru să-nvingă, Zâmbind ca floarea de caiși, Un

Se zbate timpul în sclavie, Stăpâna sa-i cu ochi de hidră În transparenta-i colivie, Numită-n cercul ei Clepsidră. El doar în vis îmbătrânește, Iubit, de mână cu o clipă, Din calendarul

Se-așterne Lumina pe țărm, ca nisipul, În taină cu Marea din mine,-i recită, Cu lacrimi albastre îi mângâie chipul, Și-adoarme lumina iubită. S-a născut undeva pe un cer, într-o casă, O

Scrâșnește pământul și lava tresare, De simte că-l mușcă cu dinții o cruce, Suspină pădurea și simte că moare, Căci gura securii nu-i dulce. E Marea în visuri, aproape de cer, Își caută

Dau amintirilor poruncă Să-și pună-armură de razboi, Căci depărtarea îmi aruncă Mulți ani lumină de nevoi. Vin frunze-n zale de aramă Sfidând trecutul îngâmfat, Din rădăcini Călin le

De ce e plin de noaptea rece, cerul? Văd îngeri zgribuliți pe lângă horn, Doar luna-și mai așteaptă cavalerul, Pe bolta-albastră-a mării fără somn. Întreb în vis "Ce dar să îți fac

Dorințele bat în fereastra verii, Ademenindu-mi verdele trecut, Eu lenevind în palma-mbrățișării, Sorb dragul meu de tine renăscut. M-ai învățat să te iubesc, iubire, Cum numai apa de

Rog cerul nostru să mă ierte, De l-am ascuns în cartea mea, Aruncă îngerii cu pietre Și lacrimi, numai să mi-l ia! Recit ascuns o rugăciune Dar știu iubire că mă ierți; Eu voi închide

Vreau uneori să m-ascund undeva, Pe o insulă-n timp și o mare tăcută Și să prind rădăcini în iubirea cuiva, Sub o boltă de drag înverzită. Și s-o apăr de ploi, de trecutele răni, Sub

Merg pe un drum ce alții mi l-au dat, Sunt doar un corp trudit încă în viață, Cu-argint în păr și palme de soldat, Dar am un dor adânc cioplit pe față. Eu vreau să fiu, de mori încă odată

Se răzvrătesc iar gurile flămânde, Iar arde noaptea-n sete dupa noi, E plin eternu-albastru de secunde, Cu aripile arse de noroi. În joacă norii îi strivesc în maini, Din ploaia-nduioșată

Mă leagănă cerul în brațele-albastre Și norii prin raze "ascunsea" se joacă, Dar jocul trezește-adormitele astre Și roua în lacrimi pământul îmbracă. Și Luna se-arată c-o falsă pudoare, Părea

Sunt acel ce-i născut între cer și pământ, Fără noapte și timp, doar eternă lumină, Din iubirea de-o stea și un nobil cuvânt, Rugă-n ochii de orbi, prorocită să vină. Și de palmele mamei,

Eu am băut și am mâncat la masă cu iubirea, Ne-am recitat până târziu îmbrățișări trecute, Pocale de săruturi dulci ne-nfometau privirea, Când rănile ne povesteau dorințe-abia