Poezie

Sfintitul Testament

1 min lectură·24 mai 2016

Mediu

Se răzvrătesc iar gurile flămânde,

Iar arde noaptea-n sete dupa noi,

E plin eternu-albastru de secunde,

Cu aripile arse de noroi.

În joacă norii îi strivesc în maini,

Din ploaia-nduioșată cu răbdare

Cad lacrimile dulci ca niște pâini,

Pe gura ta, flămânda mea iertare.

Aprinde corpul tău în astă noapte,

Și lasă-ți visul tău să mă ajungă,

Cuvintele pe gura-i strâns legate

Să nu le piardă și apoi să plângă.

Căci ne purtăm abisul ăst-acum,

Ca jugul pus de alții-n orice viață,

Eternități, purtați pe-același drum,

Cu ochii lași, orbiți de-aceeași ceață.

Eu testamentu'-l scriu aici pe ploaie,

Să știi doar tu că-i necăjit sărutul.

Iubirea mea n-o-ncape nici o foaie,

Te va găsi, tu să-i sfințești pămăntul,

00982

mircea trifu. “Sfintitul Testament.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14092617/sfintitul-testament

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.