Poezie

Dorita Vioara

1 min lectură·20 iunie 2016

Mediu

Începe-o vioară timidă să plângă,

Lunatice raze cu mâinile-ntinse,

Uimite aleargă în brațe să strângă,

Aprinsele note-a iubirii ascunse.

Sfidând nepăsarea izvoru-amuțește,

Și brâul de ape și-l leagă pe loc,

Ascultă vioara și singur vorbește,

Gelos pe arcușul de-atâta noroc.

Pădurea oprește arama să-i cadă,

Ciulindu-și coroana să poată visa

La Soarele zilei ce arde s-o vadă,

Cănd razele sale pe frunze dansa.

Ai milă, dorito, pășește pe vârfuri,

Eu sunt o cărare în tainica seară

Și calcă-mă, zee, aicea pe gânduri,

Aștept ca zăpada, o gură de vară.

Aude vioara și-n brațe-i coboară

Și noaptea sfioasă închide fereastra,

Pe gura de sobă, cenușa amară,

Aprinde visănd o flacără-albastră.

001.111

mircea trifu. “Dorita Vioara.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14093603/dorita-vioara

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.