mircea trifu

In altă viață eu știu ce am să fiu, Am să renasc in formă de vioară, Sunt doar un biet abis dorind târziu Aici să mă mai nasc a doua oară. Din carne de măslin a altei vieți, Un înger drag

Încerc să mă dezleg, dar corpul nu m-ascultă, Privind abisul nostru, îmi cresc aripi de ceară. Iubirea sus pe cer le-aprinde și mă-nfruntă, Se vor topi cândva, mi-e frică să nu doară. Și iar

Eu sunt pianul ce-ți arde la picioare, Pe tronul meu, sedusă, dorito, să îmi fii, Și degetele tale, în dansuri de fecioare, Înnobilează dorul, pe coardele-mi târzii. Iubește ochii mei, îmi

Ne-am cunoscut când tânăr era cerul, Și-n somn, visând, pământul îl creea, Când dimineața-n rouă-și lăsa dorul, Pe ochii tăi și-apoi pe gura mea. El ne privește lung, în ochi fără uitare,

Îmi spune-o cazatoare stea: "Trezește-te, că-mi vine rândul! Eu te-am ales în noaptea mea, Te vreau pe tine, nu pământul! Ia focul ce-i pe fruntea mea Și-aprinde soba din odaie, Unde pe

De câte vieți sunt parcă în neștire, Eu le-am uitat și numărul și gustul, Treceai tăcută-n vis pe lângă mine, Umplând de stele cerul și pământul. Și-n fiece apus râdeam cu moartea, Căci

Bat din picior, pământul mi se-ncruntă, Din brazda rănii-un vârf de munte crește Și-o lacrimă îi vreau ce-i izvorăște sfântă, Căci dragostea și setea de apă mă sfârșește. Apoi pe palma țărmului

Atentă dragostea e-n noi bolnavă, Și-o vlăguiește febra-n patul rece, Ne cere ajutor, căci roșia otravă, În sânge se ascunde și nu-i trece. Pe fruntea ei voi scrie-o poezie, Tu s-o reciți

Doresc acum, nu-n ieri, nu-n mâine, Să mor și nou s-ajung în cercul vieții, Și-ncep c-un pas mai repede ca tine, Să fiu născut de-o maică-a tinereții, Nu vreau nici flori din vestejita

O noapte-ntreagă m-am rugat, La cineva să-mi plângă-o Rugă, Căci m-am crescut neîmpăcat, Am fost prea mult pe cer o slugă. Și-am început atunci să strig, Cu voce stinsă de cenzură, Nici un

Azi împletesc din scrisele cuvinte, Un singur vers pe zile nemiloase, Și-l las cu drag pe frunte de părinte, S-o apere de clipa neștirbitei coase. Eu încă știu în altă viață ce am fost,

Eu nu mai vreau să-ncep să mor Și m-am închis în clipa unei nopți, Nu mai am foame, sete și nici dor, M-ascund aici de-abisuri fără porți. Voi sta așa, să pot uita de mine, Să nu sfârșesc

Uneori noaptea, eu cert cuvintele voastre, Le spun că sunt doar pentru minți hărțuite , Nu vreau sânge pe cer în apusuri albastre, Nu sunt falsa oglindă-ntre lumi adormite. Am în mine un dor

În noaptea asta voi striga mai tare, Iar simt că mă sufoc de dorul tău, Și lipsa ta trezindu-se, mă doare, O simți doar tu și poate Dumnezeu. Apoi o-mbrac cu o culoare-albastră, Și o hrănesc

De-o viață aștept cu dalta mână, Pe trunchiul unei răni deschise , Și noaptea-mi doarme în lumină, Când visul bate-n porți închise. Sculptez lovind cu fieru-n rană Și mână mi-e de milă

Sunt invitatul nopții, în visul nunții tale. De la fereastra luna, pe masă-așterne inul Iar pâinea caldă-așteaptă cu mânecile goale... Ulcioru-și bate toaca în el de moare vinul, Și stelele

Eu te-am visat o frunză de măslin, O aripă imbrățișată-n albul brumii, Și ploaia mea schimba al tău destin, Cu verdele promis pe crucea humii. Te spăl de brumă cu un lung închin, Acum ești

Acum las tot, e cerul ăsta la pământ, Aici nimic eu nu mai am din tine, Îmi pun în traistă ce-am avut în gând, Și mă ascund, să uit măcar de mine. Și amintirile, fâșii, le tai de-a lungul,

În mine nu e timp de-o ,,altă dată,, Chiar de îmi scriu pe coală nemurirea, Chiar de încep mințind cu-a fost odată În orice răsărit și asfințit, iubirea. Nu mai e timp în mine nici de mine,

Durerea din vulcan, a ars până la sânge, Și tot ce a rămas e-un munte de cenușă, Suntem un doi ranit, neînvatat a plânge, Dar ai învins, iubire, ești încă nesupusă. Cu umbra mea timidă încet

Aud vioara când plânge-n mâna ta, Cum geme-a ei chemare pe fruntea lăcuită, Pe nobilele coarde arcușul se ruga, Să nască iar iubirea în noaptea răstignită. Și începu să plouă în fosta mea

Poet nebun, sunt sclavul clipei mele. Din multe vieți am vrut să evadez, Îmbrățișat de lanțuri și zăbrele M-am învățat să pot să mă trădez. Nu mă mai cert și nu mă mai alung; Am încercat

Îți țin în brațe adormirea-ți dragă, Și ochii tăi îi rog să se-odihnească, Ca marea lor să nu mai biciuiască, Obrajii tăi și noaptea asta-ntreagă. Am strâns tăcerea toată din odaie, Și am

Pământul l-am mutat pe cer, Din visul lui fac cruce, Pe-o parte am bătut în fier, Un dor ascuns și dulce. Cealaltă parte arsă-n lemn, Ce-n răstigniri ne iartă, Încoronat de spini și