Poezie

Chemarea mea albastra

1 min lectură·9 aprilie 2016

Mediu

În noaptea asta voi striga mai tare,

Iar simt că mă sufoc de dorul tău,

Și lipsa ta trezindu-se, mă doare,

O simți doar tu și poate Dumnezeu.

Apoi o-mbrac cu o culoare-albastră,

Și o hrănesc cu muguri de dorinți,

Și ca o pasăre din cuibul gurii arsă,

Îi dau să bea un foc de rugăminți.

Și o învăț cu vocea mea să zboare,

Până la pragul tău și chiar mai sus,

S-o simți ca legănatul pe picioare,

Cum l-adormeam pe cruce, pe Isus.

Căci doar așa ai să m-auzi, iubito,

De-atâta dor mi-e strigătul mâhnit,

Și-ntinde iarăși mâna,-ndrăgostito,

Abisul nostru-acum a-mbătrânit.

Trezește marea să-ți sărute malul,

Doar ea cunoaște taina nepătrunsă,

Și sub privirea ta să-ți cânte valul,

Ca o vioară-n visul meu ascunsă.

001.041

mircea trifu. “Chemarea mea albastra.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14090840/chemarea-mea-albastra

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.