mircea trifu

În poala ta aștept de-atâta vreme, E obosit și doarme-al tău destin, Măicuță,-ți fac sărate, lungi poeme, Ți le recit și-adorm și eu puțin. Am să te port de mână până-acasă, Căci cerul ei

Scriind, pe vârfuri mă apropii De patul tău, copilă-n vis, Să nu trezesc abisul nopții, Ce doarme între noi deschis. Răcoarea albă de mătase, O-ndepărtez cu mâna mea, Și-o rog aproape să

M-a prins un dor și noaptea mi-o arde, Și visul se-ascunde cu-n zâmbet milos; E-o ploaie de stele dar toate-s bastarde, Și somnul mă ține într-un colț dureros. Mi-e draga plecată să vindece-o

Pe țărmul nostru marea doarme, încă Și stancile în sfânta-ngenunchiere, Bătrâne ca părinții în ruga lor adâncă, Încearcă să-i trezească rănita mângâiere. Și tu înlăcrimato ești parcă tot o

Ceva în mine arde, îi aud scâncitul, Nu pot să văd nimic acum de fum, E poate inima ce-și simte asfințitul, De flacară purtată, pe ultimul său drum. Sau e ceva în ziua mea de mâine, Sau

De-aș fi un înger și încă tu n-ai fi născută, Iubita mea, cu plasa mea de fluturi aș culege Toată dorința ce-n pulbere de stele e cernută Ce am lăsat-o-n urma mea, în viețile pribege. Aș

Privește iubito pe fereastra mea Cum arde ceru-albastru din odaie, Și asteptarea în neagra-i catifea, Îmi mistuie iubirea-n albe straie. În noaptea asta-s stele cazătoare, Le prind cu

Te scriu pe fruntea mea bătătorită Cu atâta dor și-atâta nerăbdare, Esti viața-n patul nostru, adormită, Și corpul tău e somn de așteptare. Întind din vers o palmă cu cinci rime, În patul

Pe țărmul vieții mele, Innobilându-mi chipul, Aprind pe cer candele, Să ardă-n ele timpul. Și pe nisip scriu "dragă" Iar marea mi-l culege, Și în abis aleargă, Misterul să-i

Eu nu mă tem de-a ta iubire, zână, Mă tem de-a mea, eternul ei îl port, Sunt apa-nchisă-n draga ei fântână, O speriată barcă-n palma unui port. Eu nu mă tem de-a ta privire zână, A mea o tem,

Rupând tăcerea nopții, se-aude cornul lunii, Îmi mângâia auzul cu raza lui de gală, Mi s-au trezit străbunii ca îngerii luminii Și îmi citesc din carte, a mea agoniseală. Vin stele curioase,

S-a rătăcit pe cer, un om venind spre tine Cu glasul răgușit, de-atâtea brațe-ntinse, Și-n el ca niciodată, speranțele de mâine, Par stele căzătoare din toamna sa desprinse. Și s-a oprit la

Sapă tu dragoste adânc, în mine Și-n brazda mea, eternitatea toată, Cu marea asta strânsă lângă tine, Voi umple-abisul meu deodată. Cu frunze din măslinul fară vărsta, Fac barcă cu o pânză

Mă simt ca o fereastră închisă, Și văd un vis tăcut într-o odaie, Cu-o noapte la picioare-abia ucisă, De-o dimineață crudă și vioaie. Și din podeaua albă până-n grindă, Aud un glas de rugă

Prea mic și prea gelos mi-e trupul, Mereu cu spada-n mână încruntată, Durerile în flăcări îi arde anotimpul, Privirea e absentă de carne-ncătușată. Încerc micuța mea să îl îndrept spre tine

Tai insula, cu mana ta, în patru, Căci roșul ei s-a inchegat de-acuma, Tandra bucată de senin albastru, O dau... căci de o viață-o cere Luna. O alta, cea fierbinte ca o lavă, Unde-i odaia

De coama somnului mă țin, Când huma nopții scurmă, Poartă-mă murgule divin, Din noapte cea din urmă. Și batem carnea nemilos, Adapă-te cu sânge, Doar inima s-o calci duios, Că-i proastă

Prea alb în părul meu e timpul, Mi-s aripile îmbâcsite-n humă, Și salcia ce-mi ocrotește chipul, În dimineti imi plănge-n brumă. Îmi fac o daltă dintr-o călimară, Și-o aripă o țin cu-o

Și iar aud abisul cum mă cheamă, Și iar copilă-n ochi mi-ai adormit Iubirea mea ți-o jur pe gura-ți caldă, Și singur iar mă-ndrept spre răsărit. Cărarea nopți'-o luminează luna, Din nou îi

Sunt insulă în parte bântuită, Și-s plin de amintiri ce se-ofilesc, Tu-n lumea ta, iubită adormită, În somnul tău acum te dojenesc. Trezeste-te și ia din lada albastră, E scris pe ea

Era o seară rece, dintr-o trecută vară, Și incepu să ningă, pe coala așteptării, Cuvintele departe se pregăteau să moară, Și versul lor se stinse pe buza călimării. Sunt șase luni de-atuncea,

Un înger de vioară nesupusă, În mâna nopții cântă la fereastră, Și-n dragostea născută din cenușă, Dansez eu, tu și nebunia noastră, E Secret Garden iubită de bunică, Și-nlăcrimate note de

Am apa țărmului adâncă, Și ochii șoimilor de stânci, Sunt insula ce dă poruncă, Și sub coroană port opinci. Născută-n vara fără soare, Din două suflete-n genunchi, Ce au uitat iubind

Te-aștept în viața-n care m-ai lăsat, Sălbatică, cu chipul de stăpână, Încă-ți mai simt sărutu-nfricoșat, Tu sfântă mea și uneori păgână. Întoarce-te să nu se-ofilească Iubirea mea, din nici