Poezie

Chemarea de argint

1 min lectură·14 februarie 2016

Mediu

S-a rătăcit pe cer, un om venind spre tine

Cu glasul răgușit, de-atâtea brațe-ntinse,

Și-n el ca niciodată, speranțele de mâine,

Par stele căzătoare din toamna sa desprinse.

Și s-a oprit la mine spunându-mi că dorește,

Un vers în ramă caldă și-apoi să îl sfințesc,

Și când pe coala rece, ninsoarea se topește,

Să scriu cu-n dor de fată, eternul lui, "Iubesc".

Îl pun să povestească ce simte lângă tine,

Privirea sa se-aprinde și cu uimire pare

Un ars cuptor de lut tânjind după o pâine,

Sfios ca un raspuns, ce-așteaptă-o întrebare.

Și m-am gândit la tine, micuța mea regină

Scriind poemul ăsta și-n rama mea te-alint,

Cuvintele se-apleacă și-n fața ta se-nchină,

Sunt omul ce te cheamă cu părul de argint.

00985

mircea trifu. “Chemarea de argint.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14088006/chemarea-de-argint

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.