Poezie

Marea-i izvor de munte

1 min lectură·23 aprilie 2016

Mediu

Bat din picior, pământul mi se-ncruntă,

Din brazda rănii-un vârf de munte crește

Și-o lacrimă îi vreau ce-i izvorăște sfântă,

Căci dragostea și setea de apă mă sfârșește.

Apoi pe palma țărmului cu drag de mare,

Adânc în sare-i scriu, c-o vreau cu mine,

Cu valuri dulci și reci de mângâieri avare,

Iubite,-(mi spune)-am fost și sunt cu tine.

Prea curioasa Lună își înjosește rangul,

Cu raza se apleacă și îmi pândește gura

Și iscodește frica, când îi va trece pragul,

Să știe ce lumini sau umbre îmi crescură.

Așa întorc clepsidra în urma ta, fecioară,

Iau nopțile pierdute departe fără tine

Și le înșir pe țărm când tu, ca prima oară,

Duios izvor de munte te-ai cuibărit în mine.

001.150

mircea trifu. “Marea-i izvor de munte.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mircea-trifu-0027513/poezie/14091413/marea-i-izvor-de-munte

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.