Mariana Pancu

în casa bunicii crăciunul avea un parfum aparte a mere coapte, turte cu nuci și scrijele portocalele, un lux pe care mama și-l permitea rareori, le puneam în brad minunâdu-ne de frumusețea

în fiecare dimineață Dumnezeu se așează între noi ne trezește și dă startul cine va ajunge să acopere primul ochii celuilalt va câștiga eu trasez apăsat și fără grabă o linie foarte dreaptă

dragul meu, dorul de tine e o boală autoimună, care-mi macină speranțele până la oase degeaba desenez între noi o fereastră aburită, pe care îți scriu scrisori în fiecare zi iar degetele îți

ea încerca să trăiască printre oameni, tu o mângâiai și o alintai luna, îți intrase în suflet într-o rătăcire de-o clipă, era un licurici căruia, în loc de aripi, îi crescuseră brusc picioare și

în orice femeie trăiesc două suflete, siameze, unul veșnic nefericit, unul veșnic îndrăgostit, împart aceeași inimă,aceleași artere, dar fiecare își poartă feromonul secret în piept, ca pe un

am văzut cândva un film în care eroul îngheța timpul și aș vrea să-i pot urla și eu așa: freeze!!! iar el să înceteze brusc să-mi mai rânjească în față hands up!! (știu că în buzunarul stâng are

ești într-un vis din care-ți dorești să te trezești și nu reușești ești în genunchi pedepsită să scrii nothing else matters o dată de două ori de o mie de ori în toate spațiile goale din

zi de zi ne-am construit din realitățile noastre o irealitate perfectă care ne cuprindea unul într-altul doar în gran canaria trăiam în cascadă într-o succesiune de frame-uri care ne-au rămas

în grădina doamnei vântu de la scara b îmi făcusem locul meu secret între două tufe de trandafiri albi de dulceață un fel de cupolă magică prin care urcam la cer ca pe vrejul lui jack îți

din viața ta nu poți șterge nici o tușă de lumină sau de întuneric e un vitraliu simplu un contur din plumb din care se naște un relief proporțional cu visele tale cu așteptările celor din

crăciunul era singurul timp care ne strângea împreună, pentru asta juram în fiecare zi, cu mâna pe inimă și degetele încucișate la spate, că am fost cuminți, am mâncat tot și am ascultat-o pe

singurătatea e fascinantă privită din interior e cimitirul în care se retrag cuvintele să moară când pupilele nu se mai dilată pleoapele cad rămîne o liniște aspră peste care amintirile

îi păstrezi în memorie numărul de telefon, de câte ori ți-l amintești uiți că sirenele se ademenesc cu ciocolată, chimia ți se alterează, creierul îți decolorează visele îți leagă speranțele cu

ești doar o gospodină care-ntinde vise la soare, le așezi apoi în camară, să doarmă cuminți, până la iarnă, dintr-un un zâmbet sau o mângâiere, faci provizii pentru mâine, alegi zilnic

e pastișa femeii pe care ai fi putut s-o iubești chiar și pe lumea cealaltă, pentru ea ai fi aranjat cu flori de colț partea de iad la care ați fost condamnați, ai fi așteptat-o cu pletele în

viața e un șir nesfârșit de așteptări între naștere și moarte, între iad și rai, între minciună și adevăr, între ieri și mâine, întotdeauna e ceva sau cineva, real sau imaginar, de

nu mă urî în diminețile de luni, mai bine să ne ținem de mână, în palmă e un loc secret prin care poți să intri în sufletul celuilalt, hai să privim cum ne curge sângele respectând principiul

îți desenez umbre cu genele pe-obraz, prin geamul din tavanul mansardei se strecoară stingher peste noi un petic de cer, aș da un bănuț, pentru un vis de-al tău, aș da orice vis, pentru un

pe umărul drept porți un pasager întunecat, îți contabilizează umbrele, care pășesc afară din tine, spațiul pe care îl ocupă sufletul tău în sufletul meu, ochii mei ce trăiesc în ochii tăi,

în copilărie, am furat o carte din biblioteca orașului, azi nici nu-mi mai amintesc titlul ei, știu doar că mi-am dorit-o atât de mult, încât mi-am călcat în picioare toate principiile pentru

e o zi oarecare, a 73-a zi din an, azi toate lucrurile din viața mea încep cu nu: nu m-am trezit alături de tine, n-am băut cafeaua împreună, nu mai am aer, din cel pe care l-am respirat cândva