Poezie

dorul e o boală autoimună

1 min lectură·25 octombrie 2015

Mediu

dragul meu, dorul de tine e o boală autoimună,

care-mi macină speranțele până la oase

degeaba desenez între noi o fereastră aburită,

pe care îți scriu scrisori în fiecare zi

iar degetele îți conturează, iar și iar,

un orizont, un drum, o casă și-o fântănă la care te-aștept

dragostea ta e tot mai des un dor de prăpastia

în care săream și strigam împreună: să fie lumină!

iar lumina speriată se despărțea pentru noi de întuneric,

mâinile împreunate deveneau aripi

care ne purtau dincolo de iaduri și oameni

acolo unde nici o sfărâmare nu ne mai putea atinge

am învățat să adunăm apele, am inventat un țărm fără valuri

unde mi-au plâns cosițele de dor

cât te-am așteptat să revii din războaiele tale

și am împletit cămăși din nopțile fără tine

azi, genunchii își au propriul cântec de leagăn,

în ritmul lui pereții se strâng în jurul meu

zi de zi, e tot mai puțin aer de respirat,

dragul meu, fără tine, dorul e o boală autoimună

care mă zdrobește de asfalt

002.896

Mariana Pancu. “dorul e o boală autoimună.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14081517/dorul-e-o-boala-autoimuna

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.