Poezie
soarele gol
2 min lectură·
Mediu
uite, în nord se-adună cocorii și pleacă,
pe cer se desenează harta unei foste mari iubiri
numeri o mare, un munte, o altă mare, un alt munte,
o salcie, un corcodus, un salcâm, un liliac,
nimic n-a reușit să ne țină așteptarea în viață
din oglindă mă privește captivă o străină,
pe care nici o șuviță din părul tău nu o mai recunoaște
înțeleg, în sfârșit, că fiecare pas către tine naște o prăpastie,
fiecare prăpastie e o întâlnire cu fata morgana,
fiecare aruncare în brațele ei e un salt în gol cu ochii închiși,
care-mi îngheață orice speranță pe șira spinării
pe fundul prăpastiei ne îngropăm, pentru o clipă, oasele unul într-altul,
tu dispari brusc, devii un soare gol spre care mă cațăr,
construiesc un alt drum, subteran, paralel cu drumul tău
urcând mă întreb dacă sisif știa cât e de fericit
stânca lui era cu mult mai ușoară decât dragostea ta,
pe care nu reușesc să o scot la lumină
condamnată s-o iau de la capăt
până când voi plăti pentru toate greșelile evei
neputința de a fi împreună e o capcană
care-mi roade picioarele
escaladarea îmi sângerează genunchii
calea e pavată cu oasele unei mari iubiri
de care nu mai poți fugi
când tristețea din ochii mei arde orașul
și-o mie de fluturi negri
dansează haotic la geamul tău
025.064
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mariana Pancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 222
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 27
- Actualizat
Cum sa citezi
Mariana Pancu. “soarele gol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14079041/soarele-golComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
repetitia "mari iubiri" (prima si ultima strofa) strica un pic echilibrul admirabil al poeziei. Altfel, te misti cu multa gratie printre imagini destul de percutante (pe alocuri foarte percutante)
0

,,urcând mă întreb dacă sisif știa cât e de fericit
stânca lui era cu mult mai ușoară decât dragostea ta,
...................
condamnată s-o iau de la capăt
până când voi plăti pentru toate greșelile evei
neputința de a fi împreună e o capcană
care-mi roade picioarele.”
Restul are multă emoție, dar e insuficient prelucrat poetic... prea diluat.