Poezie

noire space

2 min lectură·5 aprilie 2015

Mediu

îți desenez umbre cu genele pe-obraz,

prin geamul din tavanul mansardei

se strecoară stingher peste noi un petic de cer,

aș da un bănuț, pentru un vis de-al tău,

aș da orice vis, pentru un mâine împreună,

aș da orice mâine, pentru o viață

care să ne poată cuprinde cu toate regretele,

azi, tot ce trăim, e un infern,

dar am lăsat în urmă orice speranță

când am intrat aici

sfârșitul lumii era aproape,

în vis, căluții de mare erau ultima speranță,

să poți urca spre un alt cer, altă viață, altă realitate,

îi împărțeai după timpul pe care-l nu l-au irosit,

după culorile aurei,

era o frenezie în care îți găseai, în sfârșit, echilibrul

ajutai copii să încalece caii albi,

sufletele care n-au știut cum să fie fericite, caii negri,

cei roz erau pentru îndrăgostiți,

cei verzi pentru cei care mai aveau încă speranțe,

turcoaz pentru cei care au învățat să vindece,

albaștri, pentru cei singuri și triști,

portocalii, pentru cei fericiți...

undeva, îmi așteptam, febrilă, rândul și eu,

mă întrebam cum va fi căluțul meu de mare,

ce parte din mine îi va da culoarea,

doar că eram din ce în ce mai departe de tine,

toți își primeau căluții, numai eu

deveneam un spațiu negru,

într-un șir infinit

abia într-un târziu am realizat

că trăiam un vis desenat pe pereții mansardei,

în care toți cei ce-au intrat

au fost condamnați să se iubească

până dincolo de moarte

002.520

Mariana Pancu. “noire space.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14068963/noire-space

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.