Mariana Pancu

o scară ciudată rulează-n tăcere între noi doi, eu alerg mereu în sus și e bizar cât de adânc reușesc să cobor, cum mă grăbesc și de fiecare dată ajung... nicăieri, în adânc tu aparții mai mult

cândva, vei scrie povestea celor care și-au făcut nuntă-n cer despre felul acela straniu în care ea te-a privit prima oară, te-a luat de mână și ca prin farmec toată lumea din jurul tău a

de ce dorm ascunsă doar între două lacrimi și cât întuneric încape într-o bătaie stingheră de pleoape, e singurul secret rămas între noi doi, o prăpastie peste care pășim, uneori, în vârful

în fiecare dimineață îmi spun: de mâine am să te șterg din memorie definitiv, am să te alung din toate locurile în care-ai reușit să-ți faci cuib, dintre riduri și gene, din frânturi de zâmbete,

vino să fim solarieni pe k-pax, să ne-nfruntăm ploile, apoi să formăm curcubeie boeme între lumea noastră și lumea crepusculară de pe această planetă, ca să fim acceptați, trebuie doar să ne

în vis timpul nu te mai așteaptă și începi să alergi spre niciunde, într-un efort care te consumă total, înțelegi doar că vei rămâne în curând fără aer , ca unui atlet campion înainte de finish,

hai să ne urcăm în minaret cu iubirea, să privim cerul prin ea, ca printr-un caleidoscop, apoi, râzând, să ne-aruncăm în lună îmbrățișați, ochi în ochi, pentru o ultimă oară, cu siguranță

se privește speriată-n oglindă, au nins-o fără rost atâția ani ce nu i-au fost hărăziți, plânge tăcut, cu disperarea pe care ți-o dau singurătatea și ridurile și teama de întunericul greu al

fiecare zi naște o așteptare, dureroasă și vie, un semn că exiști undeva, chiar ascunsă-ntr-un colț de suflet, că reușești să-l luminezi, că ești un far pentru orbi, un panaceu pentru cei ce nu

azi voi face curățenie generală prin suflet, voi scutura tot praful așezat peste amintirile cu tine, apoi le voi împături, cât mai ordonat și frumos, le voi așeza acolo unde-mi păstrez

între noi e doar o iluzie suprarealistă, ne privim printr-o mie de oglinzi paralele dacă te recunosc, dacă mă recunoști, agonia se va sfârși, vom trăi periculos și fără granițe, vom fi cu capul

timpul nu are limite, nu are vârstă, nu are riduri, deși un an are 31.536.000 secunde, o secundă are 1.000 de milisecunde, prezentul devine trecut într-o nanosecundă, în momentul în care te

unde e nordul? albatroșii nu știu, zboară fără odihnă, dezorientați, în cercuri fără-nceput și sfârșit, confundându-se când cu marea, cu valurile, când cu cerul ce plânge-n furtună, nici o

cândva, mon coeur, când mă vei fi condamnat deja la uitare, voi redeveni zidul pe care nu-l vrea nicio umbră, îmi voi decupa definitiv din inimă, din suflet, din aerul pe care l-am respirat

cândva, mon coeur, când mă vei fi condamnat deja la uitare, voi redeveni zidul pe care nu-l vrea nicio umbră, îmi voi decupa definitiv din inimă, din suflet, din aerul pe care l-am respirat

partea mea de întuneric doarme dezvelită peste partea ta de întuneric, se foiește și mârâie, își arată colții ori de câte ori pășești afară din tine și pleci în lumea ta fără să privești peste

hai să ne iubim sub magnolii, florile albe ne vor privi pe sub gene, cu mâna la gură, îmbujorate, mirate de-ndrăzneala muritorilor de a fi apoi se vor sinucide zâmbind în pletele tale să

dragostea noastră s-a născut fără nume într-o zi de toamnă ca oricare alta, doi străini, două singurătăți, două tăceri ard într-o singură lumină uneori, speriat, o numești revoltă, te lupți

la miazăzi îți clădești speranțele unele peste altele, atent să nu se strecoare nici o lumină printre roșul cărămizilor în care ți-ai închis fiecare păcat la miazănoapte, visele ți se zbat

pentru fiecare ușă închisă dumnezeu deschide o fereastra spre cer să-ți intre în suflet un înger să te vindece de ură, de durere, de toate temerile care-ți năpădesc zidurile pe care le

speranța plânge întotdeauna cu genunchii la gură, cu pumnii strânși, cu disperarea pe care ți-o dă singurătatea întunericul acela atât de greu umerii ei nu-l mai pot duce, stelele cad,

cândva, am să te vindec de ură definitiv cât să ajungi să simți cum soarele îți poate răsări direct din retină împreună cu toate amintirile mele despre ceea ce te face fericit și atât de