Poezie

labirint

2 min lectură·17 iulie 2014

Mediu

între noi e doar o iluzie suprarealistă,

ne privim printr-o mie de oglinzi paralele

dacă te recunosc, dacă mă recunoști, agonia se va sfârși,

vom trăi periculos și fără granițe, vom fi cu capul în nori,

în sfârșit vom deschide uși spre viitorul celor o mie de trepte,

știu: pentru a fi e nevoie să jertfim ceva drag,

să spunem adio cuiva, să călcăm reguli, să ne reinventăm lumi

unde timpul ne spălă de păcate,

unde vidul uitării nu sperie,

unde tăcerea nu arde

unde putem fi împreună

până când viața sau moartea ne va despărți

e o nebunie, îmi spun,

zi de zi încerc să mă recompun din lumini și din umbre,

știu că în altă viață, cândva, am fost chipul tău cel mai drag,

o intermediară între două dimensiuni unite magic,

eram eu-ul tău interior, îți inversam polii zâmbind,

cutreieram mână în mână universurile aiurea,

fără să respectăm vreun algoritm

răsturnam râzând orice teorie despre spațiu și timp

fără să ne pese de noapte sau zi,

de azi, maine sau ieri, aici sau acolo,

acum sau altcândva

îmi spun mereu că vom reuși,

ne vom regăsi, mă vei recunoaște,

vei înțelege că sunt aceeași,

menită să-ți îmblânzească demonii,

să-ți arate ce se ascunde în tine: un zâmbet, un sărut,

o îmbrățișare cât toată dragostea Afroditei prinsă în plasa de aur

între cele o mie de oglinzi și o mie de trepte e un labirint ciudat,

încerc să trec prin el și să urc în lumile tale, zadarnic,

câtă vreme amintirile despre noi sunt ascunse acolo

unde mor urmele clopotelor care strigă

doar de singurătate

001.410

Mariana Pancu. “labirint.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14053021/labirint

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.