Poezie
recviem pentru un vis
2 min lectură·
Mediu
în vis timpul nu te mai așteaptă și începi să alergi spre niciunde,
într-un efort care te consumă total,
înțelegi doar că vei rămâne în curând fără aer ,
ca unui atlet campion înainte de finish, inima îți bate brambura,
atriile se privesc între ele mirate și tac, devin pur și simplu decorative,
nu mai au nicio valoare: nici sentimentală și nici anatomică,
pulsul îți e razna și arde, tâmplele-ți urlă-n urechi să fugi,
oriunde, cât mai departe și cât încă mai poți.
tu alergi, visul te strânge de gât până când respirația îți e doar un șuier,
un s.o.s pe care nimeni nu îl mai poate descifra,
ești un străin în propriul tău trup, te privești înăuntru buimac,
nu înțelegi de ce nu-ți mai pasă că linia de sosire e un țel
pe care-l atingi doar când te evapori afară din tine,
nu-ți mai dorești nimic, ea nu mai vrea nimic de la tine,
nedorințele voastre sunt siameze doar când iubirea face din ea
o femeie aproape solară
în zori, liniștile se clădesc singure într-un zgârie nori, fără ferestre,
fără speranțe, aici nu mai flutură batiste, nici albe, nici negre,
o furie oarbă și tristă te face să rupi aripile iluziilor ce abia s-au născut:
,,mă iubește, nu mă iubește, mă iubește, nu mă iubește”....,
zâmbești când ești condamnat la moarte prin singurătate,
alegi să taci, epitaful tau e scris demult:
,,Aici se odihnește cel care a facut primul pas înapoi,
atunci când drumul a devenit mult prea îngust
pentru două inimi!”
012.340
0
Visul luminos te poartă prin elizee și intermundii, te face să te simți femeie solară, pe când visul întunecat, ce are similitudini cu coșmarul, te strânge de gât, urlă sinistru și înfricoșător, disipă și dispersează lumina, și îți consumă energia, inducând obnubilarea.