Poezie
nuntă-n cer
2 min lectură·
Mediu
cândva, vei scrie povestea celor care și-au făcut nuntă-n cer
despre felul acela straniu în care ea te-a privit prima oară,
te-a luat de mână și ca prin farmec toată lumea din jurul tău a dispărut,
erai mirat cum poate încăpea atâta liniște într-o mare de oameni
și unde s-au risipit toate depresiile și demonii tăi,
în tăcere i se auzea doar zâmbetul pășind zglobiu spre voi doi,
brusc ți-ai deschis brațele să o primești în tine,
împreună formați cea mai frumoasă bombă cu ceas în implozie,
să muriți împreună era ultima ta dorință de condamnat la moarte
despre locul în care nu mai erați doar două umbre trase la indigo,
acolo reușea îmbrățișarea ei să doarmă-nlănțuită în îmbrățișarea ta,
somnul îi era ca o moarte târzie, al tău era doar o iluzie,
fiecare clipă în care nu o priveai ți se părea o clipă irosită în van,
palmele tale erau îndrăgostite, își găsiseră pacea și liniștea definitiv
în trupul ei, pe umeri, pe coapse, pe glezne și tălpi,
îți doreai să fi fost magician, să poți dilata timpul doar pentru voi doi,
cât să încapă-n el o viață întreagă și încă pe-atât
vei scrie despre cum îți sprijineai trist bărbia pe creștetul ei,
tu abia îi respirai prin păr, ea îți respira sacadat prin inimă,
parfumul ei îți îmbiba sângele, se răspândea în tine ca o otravă,
îți paraliza voința și tot ce-ți mai doreai erau îmbrățișările ei,
o priveai adânc de parc-ar fi plecat la capătul pământului,
de parca v-ați fi văzut pentru ultima oară,
de parcă atunci s-ar fi sfârșit lumea
doar țipătul locomotivei reușea să-ți ascundă
ultimul rămas bun
001.215
0