Mariana Pancu

life is so unfair, fiecare clipă în care ai făcut fericit pe cineva, nu primește discount, dumnezeu nu negociază cu nimeni, viața nu negociază cu nimeni, moartea nu negociază cu nimeni, nu

cândva, mon coeur, când mă vei fi condamnat deja la uitare, voi redeveni zidul pe care nu-l vrea nicio umbră, îmi voi decupa definitiv din inimă, din suflet, din aerul pe care l-am respirat

Zăpezi de-argint vor curge Spre noi, ca-n frații Grimm, Acoperind zadarnic un țărm Ce nu mai este, Se-așterne noaptea tainic Într-un tablou sublim. Tu taci. Floarea de colț Începe o

Cine sunt eu? Nici astăzi nu știu! Oglinda mi-e întoarsă spre perete, totu în mine-i pustiu. În noapte absentă e tot ce văd,ce aud, ce simt și ce gust, numai șoapte! Cine sunt

,,A fost odată ca niciodată... ,, așa începe orice basm cu feți-frumoși și fete de-mpărat. A fost odată ca niciodată la un capăt de anotimp fermecat, pe când nu se despărțeau încă apele de

Ai să mă recunoști ușor... voi avea mereu agățat de colțul buzelor surâsul acela puțin trist puțin obosit de drumul prea lung, mult prea lung până la tine. Mă vei recunoaște ușor după

Singuratatea nu se-mparte cu nimeni E la fel ca si moartea Fascinanta si dureroasa. Cand ti-e lumea mai draga -nesfarsita. O poti privi cu adevarat Numai din interior. Singuratatea cu nimeni

Dacă am locui Alături unul de altul, și ar trece o zi, iar tu n-ai mai veni pe la mine, n-aș putea face saltul în uitare și as crede că nu-i departare mai crudă și mai mare. Traim,

Te-am privit în ochi, m-ai luat de mână, solemni ne-am pierdut pe vechile cărări, ne-au zvâcnit pașii în foșnet de lună, îmbătrâniți și goi de-atâtea așteptări. Cu fericirea arsă de sudoarea

Amurgul s-a lasat stingher, a naufragiat tacut intre noi. Ecoul aruncat peste punti nu mai gaseste drumul inapoi. Ma pierzi... printre degete-n amintire ma risipesti ca un fum! Ma

Ninge. Atata liniste-i intr-o ninsoare Incat imi pare Ca toata linistea de peste ani s-a strans In fulgii care cad Si ninge iar... Cararile-mi sunt toate albe, Doar cea care duce la tine E

M-ai născut asteptare pe drum din tine să fiu abur straveziu risipit destrămat peste ruinele tale aruncată acum. Sfârșitul acela de zi... Mute statăteau toate lucrurile și

M-ai născut asteptare pe-nserate în drum tăcută, plânsă, doar țipăt mut, plină de praf, din tine neașteptat m-ai ivit să-ți fiu abur straveziu risipit, destrămat peste ruinele

Îmi ziceai \"Luna\" si eu ma îmbujoram și dansam nebuna de dor în jurul tău, incolor înfiorată-n dantelă și mătasă argintiu-albastră. Visele te-nconjurau fricoase plângeau, se

Eu sunt doar un pescaruș ostenit fară odihnă, zborului sortit. Purtat de risipirea mea adancă nu vrea să mă primească nici o stâncă. Furtuni mă prind cu gând ucigător Rostogolindu-mă ca pe-un

E frumos! E frumos la tine în suflet, am intrat odata tiptil, pe furiș. Te uitai înspre soare și ai lasat geamul deschis! Prin ochii tai intunecați am vazut strălucirea din sufletul

Sunt un cireș naiv… Fară nici o experientă Deși au nins peste mine Atâtea anotimpuri! Speranțele mi-au grăbit înfloritul fară să bănui că vor veni zăpezile târzii care-mi vor arde

partea mea de întuneric doarme dezvelită peste partea ta de întuneric, se foiește și mârâie, își arată colții ori de câte ori pășești afară din tine și pleci în lumea ta fără să privești peste

Tu ai să cobori către șesuri în timp ce eu voi visa cu ochii deschiși ca esti visul meu, ecoul meu nerostit... Cu inima deschisa în mâini vom fugări în flăcari argintii ielele din toate

Te-am așteptat un sfert de veac degeaba, Când ai venit eram aproape bătrână, Gura mea a tăcut, nu mi-ai înțeles graba, te-am avut, te-am pierdut, am iubit în surdină. Am trăit o secunda ce nu

Nimeni nu te poate cunoaște mai bine ca mine. Ochii mei, unde dormeam amândoi, au făurit cândva o noapte luminilor tale, ți-au dat glas gândurilor născute din ploi și-un sens alb viselor

Nu meriți lacrimile mele de acum, și clipele frumoase ce ți-am dat. Dar parcă merită noroiul de pe drum Petalele ce-n el s-au scuturat? Iubirea mea este, totuși, ca soarele Care ramâne

În visul ăsta te-am iubit prima dată! În adâncul unui parc, printre umbre, cu luna oglindindu-se fosforescentă fugărind apele hoinare ale fiecărei zile, luminând fulgii ce-și etalau figurile de