Poezie
Pescarus
1 min lectură·
Mediu
Eu sunt doar un pescaruș ostenit
fară odihnă, zborului sortit.
Purtat de risipirea mea adancă
nu vrea să mă primească nici o stâncă.
Furtuni mă prind cu gând ucigător
Rostogolindu-mă ca pe-un planor.
Abia vâslind aș vrea să m-odihnesc
pe țărmuri vechi ce nu mă mai primesc.
Pe-un vârf de păpădie aburos
m-aș așeza să dorm precum Hristos
cu aripile-n vânt crucificate
bătute-n cuie de nesomn si moarte.
022225
0
pamant de dor si viata pustiit.
Un drum de ramuri din suspin imi creste,
intind peste a valurilor creste
Brate verzui, petale de odihna.
Si-un pescarus fara de tihna,
ivit din larguri, de niciunde,
batand din aripi tremurande,
sleit de forta-ncearca sa se-agate,
de-avide, doritoare brate,
ce lacome verzi palme-ntind
si trupul istovit il prind
nascand a doua oara viata
in ochii acoperiti de ceata,
ce vad acum o stanca aspra
nascuta din marea albastra,
o stanca verde, fericita,
o stanca de puteri sleita,
dar care-acuma se rasfata...
a capatat a doua viata!