Poezie

picturi rupestre

1 min lectură·8 aprilie 2015

Mediu

nu mă urî în diminețile de luni,

mai bine să ne ținem de mână,

în palmă e un loc secret prin care poți

să intri în sufletul celuilalt,

hai să privim cum ne curge sângele

respectând principiul vaselor comunicante,

să ne pipăim inimile,

apoi cu vîrfurile degetelor să pictăm rupestru

peșterile în care ne găsim adăpost

acolo vom carta amintirile despre noi doi,

urmele de pași pe care uitarea nu le poate captura,

toate răurile ce ne-au spălat cenușiul zilelor

în care ne-am simțit singuri,

fericirea care ne respira aerul, sufocându-ne,

fiecare punct e o zi care a trecut peste noi,

așa vom lega timpul și, pentru o clipă,

vom uita că suntem muritori

spre seară, conturul mâinilor noastre împreunate

va naște păsări și fluturi și cai pe pereți,

deși eu voi fi de o parte a lumii, tu de cealaltă,

peste ani tot se va afla că am fost vii cândva,

o siluetă albă la nord,

o siluetă neagră la sud,

căutându-și speriate culorile

în oameni și lucruri

002.855

Mariana Pancu. “picturi rupestre.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14069187/picturi-rupestre

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.