Poezie
jocul ielelor
1 min lectură·
Mediu
singurătatea e fascinantă
privită din interior e cimitirul
în care se retrag cuvintele să moară
când pupilele nu se mai dilată
pleoapele cad
rămîne o liniște aspră
peste care amintirile pășesc pe vârfuri
împărțind lumânări
pentru sufletul celor morți
îți arzi patimile
pentru sufletul celor vii
jertfești o dragoste
fără lumină
privită din exterior
singurătatea e tăcerea care dă valoare
celor 25.000 de cuvinte care se nasc în fiecare zi
și nu le rostești
gravitează în jur tău
viața devine un simplu exercițiu de imaginație
faci să dispară punctele cardinale
reunești anotimpurile într-unul singur
obligi distanța și timpul
să danseze cu ielele
un joc din care nu vor mai ieși vii
iar tu vei câștiga
taci, inimă,
bătaia ta mă sperie
când cineva își amintește că exist
053.994
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mariana Pancu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 28
- Actualizat
Cum sa citezi
Mariana Pancu. “jocul ielelor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mariana-pancu/poezie/14071168/jocul-ielelorComentarii (5)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
MPCarmen, multumesc de trecere și stea!
Ionut, multumesc si tie de comentarii.
Vă mai astept!
0
RRSingurătatea e fascinantă și incitantă, înlătură cimitirul în care este îngropat socialul și în care se retrag cuvintele banale, inducând semnificații funerare discuțiilor, căci în liniștea aspră a solitudinii, amintirile pășesc pe vârfuri, pentru a nu deranja tăcerea care dă valoare meditației, cugetării și introspecției.
Dacă viața devine un simplu exercițiu de imaginație, omul își pierde rațiunea și intelectul, iar realitatea va fi subordonată reveriei, oniricului și fanteziei, și subiectivul face să dispară punctele cardinale ale normalului, după care se ghida ființa.
Dacă viața devine un simplu exercițiu de imaginație, omul își pierde rațiunea și intelectul, iar realitatea va fi subordonată reveriei, oniricului și fanteziei, și subiectivul face să dispară punctele cardinale ale normalului, după care se ghida ființa.
0
MPMultumesc de popas si comentarii. Ca de obicei elaborate, iar uneori imi par mai elaborate decat textul comentat. Te mai astept.
0
privită din interior e cimitirul
în care se retrag cuvintele să moară
când pupilele nu se mai dilată
pleoapele cad
rămîne o liniște aspră
peste care amintirile pășesc pe vârfuri". Mi-a plăcut mult finalul (eh, de-ar tace inima când vrem noi, Mariana). Simt aceste rânduri izvorâte dintr-un sentiment care se pierde sub pecetea trecerii timpului. Textul curge și are rezonanță, stea.
Felicitări!