Ionuț Georgescu

Ataraxia înțelepciunii e un zero barat față de ataraxia produsa de o femeie dimineața. Chiloții mototoliți şi sânii adormiți pe ceaşca de cafea fac tactilul să ia valențe extatice și buzele încearcă

Dor singurătate în travesti și Roca cu celebrarea lui Nimeni cel care ne ajută să presupunem că am fi cineva urme sau pași consecuție logică sau impas cognitiv nu știu hai să definim binele

Habar n-am să sting cu cerneală o iubire d-aia normală plină de fatalități biologice aproape un jaf sufletesc făcut cu unelte deformate distanța timpul o iubire pe care o lipeşti pe pereții

Din distilarea luminii nu ies îngeri doar vodcă proastă și anafură pentru izgonit amante asexuații ăștia se lasă greu de găsit algoritmul mecanic al disperării nu duce nicăieri rămâne viața fără

iubirile mele au fost perfecte doar până pe la șaptișpe ani apoi n-au mai purtat niciodată rochia aceea de stambă vaporoasă eu nu am știut să-mi repar netrebnicia și am început să fug mi-am

ascunsă de lume ca o crimă perfectă scrii poezii pe care sa fiu al dracului de le-nțeleg intru pe furiș dezbrac cuvintele le pipăi cu voluptate și senzorialul îmi dă eroare totul e mineralizat

Istoria lumii va consemna că aceasta nu era iubire era un război desuet pentru dreptul de proprietate asupra celor mai banale teritorii longitudinalele și latitudinalele „mneața” și „noapte

Te-ai îngrășat, iubito, și ai îmbătrânit Am început să uit cât te pofteam pe net Că luam cartele-o mie pe timp nedefinit. Și te furam desculță să-mi intri în sonet! Că-ți dedicam poeme, că te

Sam zi-o p-aia cu as time goes by și nu te mai uita în gura zeilor ne vor mesteca în continuare decent poate vor folosi mai mult suc gastric la digestie l-am votat pe Barabas și apoi nu s-a mai

Mi-am împrumutat viața și uneori vin la cinema să văd ce mi se mai întâmplă de pe rândul ăla ieftin din spatele sălii totul este 3D lipsește a patra dimensiune timpul o maladie banală cum îi

Dumnezeu este surd și pentru a-i spune ceva trebuie să scrii pe hârtie. Așa am citit în poeziile bune. Și cad în cea mai a dracului depresie. Ultima mea spusă pe hârtie e un bilet prins cu magnetul

mate, lasă dracului așteptarea dacă nu știi când să ucizi o iubire nu meriți să o trăiești uită femeile pe care le stii cum încep și cum se termină alea care te iubesc atât de mult încât nu-ți vor

Când voi fi rege îți voi cumpăra o corabie și o mare și un zeu care dansează zice Nietzsche că ăștia sunt adevărăciuni universul nu funcționează fără îți voi rescrie în caietul dictando toate

Vine o zi în care va trebui să te dezp(o)eticești aruncă la coș ultimele zdrențe ale donquijotismului și calculează-ți masa critică a sufletului adună în excel marcșii, isușii și dezamăgirile și

ea mă iubește pentru toate păcatele mele mai mari sau mai mici amestecate cu JB și lichid seminal uneori singurătate uneori poezie femeile din juru-mi îi sunt indiferente niște

cu-o juma de rană nu poți zidi solitudinea poți scoate doar dopul unei sticle de vin intră cartezian în paradigma lumii - respir, totuși exist- și înțelege că zeii nu mai fac respirație gură la

Marlyn Monroe l-a citit pe Joyce îi spun în fiecare zi și-i arăt poza cu blonda în chiloți cu Ulysse alături ea mă ignoră și face ciocolată albă de casă care niciodată nu-i reuşeşte. hărțile spun

eram tineri și copacii erau mai înalți dragostea nu se ambala în PET și minciuna o striveam sub călcâie ne povesteam viața uneori împrumutam unul altuia durerile maligne totul era un carnaval

Când eram tineri copacii erau mai înalți dragostea nu se ambala în PET și minciuna o striveam sub călcâie ne povesteam viața și ne împrumutam durerile maligne unul altuia fiecare clipă era un