Evanghelie apocrifă

Dumnezeu este surd și pentru a-i spune ceva trebuie să scrii pe hârtie. Așa am citit în poeziile bune. Și cad în cea mai a dracului depresie. Ultima mea spusă pe hârtie e un bilet prins cu magnetul pe frigider – să iei pâine! Dumnezeu nu joacă zaruri, spune Einstein încercând să facă praf cuantica lui Born. Și mie tocmai întâmplarea mi-a pus pe tavă adevăruri și iubiri. Și dezamăgiri, bineînțeles. Dumnezeu este mort, spune Nietzsche. Și într-o noapte am aflat pe propria piele că rătăcim în pură iluzie. Ceea ce ne-nșală e mai important decât adevărul. Contează doar cum ne-am cheltuit credința și nu unde am ajuns. Dumnezeu este dragoste, spun creștinii de-a valma și eu mă pierd în teoria disonanței cognitive. Oamenii nu pot fi nefericiți pe perioade mari de timp. Mai am puțin pentru a crede că de fapt dragostea nu e decât o forma a sindromului Stockholm. Dumnezeu e ceea ce facem fiecare din propria singurătate. Am citit undeva demult.