Martirajul literaturii române

Odinioara, in subsolul unor poezii modeste dar pline de cuvinte mari erau comentarii pline de vorbe simple, insa sublime si subtile. Astfel, atunci cand cineva derapa, contrastul era atat de puternic incat persoana respectiva se autoexcludea, singura sansa de redobandire a demnitatii fiind apelul la bun simt, realism si eventual scuze. Analog pupincurismul si intelegerile facute pe sub mese erau rare, vagi dar mereu evidente, motiv pentru care nu rezistau.

Grotescul vine insa in momentul in care tot cu texte modeste pardosite in cuvinte mari ai de-a face, dar comentariile nu mai au nimic subtil si sublim sau inteligent ci, se caracterizeaza prin expunerea agresiva a vanitatii, autosuficientiei si complexelor de personalitate. Totul se petrece in lumina unei imposturi cu caracter patologic care mimeaza protectionismul moral, sub forma unei enclave argumentative a carui pretext e apararea unui presupus statut dobandit in afara siteului pe care ar trebui sa il acceptam ca indicator indubitabil si necombatut cu privire la valoarea a ceea ce se publica aici, intern. Un fel de nepotism, un fel de angajari la stat prin mama, tata, bunicul, bunica, sau varul: Angajeaza-l pe X pentru ca e baiat bun, iti spun eu asta. Nu e nevoie sa mai verifci nimic, ia-l direct, accepta-l.
Adica brusc ne-am manelizat. /Conduc un mertzan si atarna lanturile pe mina deci am valoare/ a devenit egal cu /Am mentiuni, premii si m-a pupat in cur nu stiu cine prin vreo cronica sau recenzie, deci nu imi poti critica textele, pentru ca ele au sigiliul sfant al altora care spun si gandesc la fel ca mine/. Sa nu uitam ca atitudinea vine de la oameni intre care e si un membru al Uniunii Scriitorilor din Romania filiala Iasi (ca tot ziceau unii in anii trecuti ca daca vin /oameni cu statut/ siteul are ceva de castigat).

Este in mod evident o absurditate din care nu exista decat doua iesiri:
(1) fie absurditatea in sine va cuprinde tot locul asemenea nimicului din "Die unendliche Geschichte" care se extindea tocmai din cauza ca oamenii pierdusera contactul cu ei insisi.
(2) fie dispare prin actiunea altora care o pot elimina foarte usor.

In cazul primei variante, lucrurile desi par grave, sunt in acelasi timp si simple. Caci nu caderea iti da posibilitatea de a te ridica ci izbirea de suprafata spre care te indrepti. De abia dupa ce ajungi in cel mai de jos punct poti sa te ridici, dar nu cat esti in cadere. Astfel, tot ce trebuie sa facem e sa asteptam. Daca te intrebi ce urmeaza dupa contactul cu solul raspunsul este extrem de simplu: sa ne amintim ca Bastian, pentru a salva Fantasia, atunci cand nu mai ramasese din ea decat un fir de nisip, trebuie sa faca numai un singur lucru: sa aleaga un nou nume. Iar ulterior totul o ia de la capat.

Asta e felul meu de a spune ca am rezonat cu textul tau dar si de a-ti transmite ca nu mor caii cand vor cainii.

Necesar și decent. Aș mai adăuga faptul că atunci când se condamnă astfel de atitudini, răspunsurile grupului sunt în majoritate diversiuni, atacuri la persoană, dezinformări care nu au decât scopul de a deturna atenția de la problema lor reală.
Nu știu dacă e de plâns sau de râs faptul că și eu am inceput să-l regret pe Rudy, dar el măcar avea talent.
De prin 2004 de când sunt pe aici, rar mi-a fost dat să văd atâta impostură și impocrizie: pe de o parte ești vajnic luptător împotriva uniunii scriitorilor, pe de altă parte faci paradă cu premii și recenzii ale membrilor marcanți din aceeași uniune.
Niciodată nu am văzut un membru care să-și posteze comentariile ca texte de stătătoare, niciodată nu am văzut pseudorecenzii făcute vădit cu scopul de a te răzbuna și a jigni un alt membru, niciodată nu am văzut atâtea amenințări directe, doar pentru că, repet, ai dat în fabrici și uzine.
Păcat că acest site a ajuns în punctul ăsta, un site căruia mulți îi datorăm multe. Aș vrea să sper că nu asta e direcția în care se îndreaptă, deși intuiția mea îmi spune că am avut dreptate încă de la început, când sub primul text pe care l-a postat Radu Herinean referitor la noua versiune a siteului, am spus atunci "reclama mea, regulile mele", anticipând cumva că se va miza doar pe trafic.

Aici pe agonia era altfel odată , era o echipa de redactori care selectau atent textele si amendau derapajele, efectiv aveai, gaseai de multr ori lecturi excelente. Toti oamenii de valoare su migrat sau efectiv au renunțat sa mai posteze, unii si au sters conturile, in fine, de cativa ani mediocratia s a impus. Eu stau pe aici mai mult de plictiseala dar si ca back up pentru texte. Mabucura ca suntcativa cu care pot comunica, pe care ii pot citi si ca uneori ma si distrez cand vad lemurienii poetici desi cred ca greșesc , ca lemurienii sunt simpatici.

Ionuț aici încă se mai scrie câteodată și literatură!
De asta nu ai plecat chiar dacă:
,,Virginitatea și legitimitatea lor morală mă îngrozește."
Cu stimă!