Pâine și slană

domnul eu liric aplaudă bravo-ul tău :)

culeasă din vestul sălbatic
începuse bine și chiar eram curios să aflu ideea
apoi, banalul și simplismul…
salvează finalul, cu originile conservate (de fapt ideea poemului), dar nu!
nu cred că era nevoie de interpretare- poate că se simțea ca răpită din serai, poate că trăia la maxim momentul fără vreo epilare inghinală

înțeleg unde bate, dar, “vai, ce frumos” nu zic

o epilare inghinală, cum spui tu, ar fi lămurit misterul parțial.Eu zic că o rejuvenare vaginală ar fi clarificat și ar fi eliminat sigur confuzia dintre mâncare și mâncărime

te superi:)

dar e din las’ fierbinți (replica mea)

m-a făcut să râd (replica ta)

Spor!

dacă e din Las Fierbinți, te las. Sau lasă serialul ăsta daca vrei să comentezi poezie. Stiu că par constipat, mai m-a categorisit cineva așa, dar pentru început citește Umberto ECO Interpretare si suprainterpretare, o chestie legată de conferința de la Cambridge, 1990, in cadrul Tanner Lectures. Pe scurt, copy/paste, "volumul contine trei conferinte pe tema „interpretare si suprainterpretare“, precum si trei replici nu mai putin interesante ale lui Richard Rorty, Jonathan Culler si Brooke-Rose, urmate de o contra-replica a lui Eco. Tema este una foarte controversata: Cit de mare este libertatea cititorului? Cita libertate confera textul in sine? Ce rol joaca autorul in acest triunghi conjugal? Exista interpretari bune si altele rele? Interpretare si istorie este numele celei dintii conferinte. Eco sustine ideea peirceana a semiozei nelimitate, bazate insa pe o serie de criterii care sa slujeasca intentiei textului, iar nu intentiei cititorului. El doreste sa limiteze astfel cimpul interpretarilor acceptabile si, in acest scop, intreprinde o „calatorie arheologica“ in istoria dezbaterii in jurul semnificatiei unui text" Cartea e și în limba română.

dacă nu era Copșa Mică nici cancerul nu plutea pe Tîrnavă

las fierbinți e, oricât l-ar evita unul sau altul

nu sunt consumator, dar replica era “bă, ești prost…”
cu tenta ei de nevinovăție

dai verdicte repezite

desuet- mai că devine lipsit de valoare dacă interpretările sunt uni- celulare.

PS- nu cred (cu tendință către zero) că un text oferit publicului poate să fie strâns în dinți de către autor.
și dacă le zici, că de ce le zici.
dacă nu le zici…

când ai publicat un cuvânt, dex-ul nu mai e valabil.

“o epilare inghinală, cum spui tu, ar fi lămurit misterul parțial.Eu zic că o rejuvenare vaginală ar fi clarificat și ar fi eliminat sigur confuzia dintre mâncare și mâncărime”

replica “bă ești prost…” din Las Fierbinți ar fi fost la ce ai scris tu… cred că ai înțeles ceva greșit.
Comentariul meu nu era nici o replică

Dacă un cititor dă "suprainterpretare" la textul meu, atunci eu n-o să-i mai răspund deloc la acel "supra"-text. De ce să îi răspund, să mă situez... dedesubt?

Eco are mare dreptate și în cartea "Limitele interpretării". Nu e recomandat să vedem multe în plus. Doar puțin în plus față de autor, de cele mai frecvente ori fără să intrăm în criticări cu dilatații de la tema propusă. Și pentru mine, Stan Pățit, limitele interpretării uneori se și lățesc puțin, când e cazul. Îngustarea poate da în... cenzurarea constatărilor critice.

dar să fie unsă cu slană

PS: nici Eco nu-i Ilie

spor!

Limitele interpretarii nu sunt numai culturale si textuale. Sunt mult mai adânci. Fiinta este cea care pune niste limite „libertatii noastre de cuvânt“. Vrem să descriem un Versailles și ne iese un conac englezesc.

cu "dar sa fie unsa cu slană" mi-aduci aminte de Stelaru:
"Dar, lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!
Într-o zi vom avea și noi sărbătoare
Vom avea pâine, pâine,
Și un kilogram de izmă pe masă"

… ăștia nu mor.

îți convine sau nu:)


că d’aia e vorba aia:
- ce faci când nu mai poți?
răspuns (pentru neconfuzare): - mai poți…