Florina Daniela Florea

câteodată, când plouă mi-amintesc de parcul pe care voiai să-l cumperi doar pentru noi să poți fi tu însuți fără hainele celor o sută de trecători dinaintea ta pe fiecare bancă s-ar fi

n-a fost decât întunericul și poezia de vină ca praful stârnit între degete să prindă miros de neliniște “vă rog să mă scuzați că stau cu spatele” prea multe cuvinte pentru un alien prea mult zâmbet

am trecut prin Iași o zi și o noapte în memorie purtam pentru luna mai salcâmii irișii atât de bine păstrate amintirile mi-au fost suficiente încat nu le-am mai căutat urmele mi-a fost teama că în

pentru că mă-nvart de-o bucată de vreme din ce în ce mai rar aproape din ce în ce mai rar departe știu doar că undeva între noi e un răspuns cu multe zecimale nu pot fi exact eu nici exact tu în

plec din mine cum plec dintr-un cimitir plin de verde ca o grădină las în urma fraze înalte deasupra cuvintelor strivite liane de temeri înăbușind zâmbete cu iarba tăcerilor înaltă cât spicul și

m-am strecurat pe sub inimă între coastă și sânge și-am amorțit acolo durerea închingând-o era amiază copilul alerga un soare zăpăcit de primăvară niste nori aiuriți cand timpul s-a frânt împrăștiat

nu auzisem niciodată niciodată o poveste fără sfârșit despre mere căzând se făcea ca eram trunchi în trunchi eram scorbură în scorbură eu pitită și se mai facea că aveam brațele fructe fructele

cresc noaptea pe ziduri un întuneric ce-mi șterge fardurile și cobor o tristețe dintr-un cer apropiat numai porți numai focuri pe terase descoperită slăbiciunea e basmul născut odată cu luna

desprinde-mă spirite ce grave sunt cuvintele astăzi viață secundă gest mască îți priveam timpul pe dos departe de real inversate vise în concret închipuiau o definiție a esenței de tine sedusă la

Nu am dansat niciodată pe un cântec al meu o poezie a mea n-a fost scrisă vreodată recunoșteam cântecul doar ca vibrație din adâncul unei singure lacrimi crescută pe frunte semnul din naștere al

noiembrie 2004, undeva, printre cuvinte. nu te lăsa păcălit de aparențe știi bine ele fură ochiului din lumină prin sclipirile de sticlă colorată dar ieftină și crede-mă nu scriu cel mai bine atunci