2006

am trecut prin Iași o zi și o noapte
în memorie purtam pentru luna mai salcâmii irișii
atât de bine păstrate amintirile mi-au fost suficiente
încat nu le-am mai căutat urmele mi-a fost teama
că în locul lor voi găsi doar asfaltul încins
de tramvai fără stații

nene Anton, declar solemn de la început
aceasta e o poezie de conjunctură
mai rămâne să descopăr care
deocamdată mă mulțumesc să-ți spun
că 2006 e anul dinaintea integrării în UE
că am fost prin Iași zilele acestea că îți dau dreptate
poezia se naște când doare până la rană
cand e atinsă intersecția dintre motiv și spaima cea mare
că într-un fel sau altul ești mai mort
(știi, orice plod vine pe lume în urlet și sânge spre nemurirea speciei)

fac o paranteză îi șoptesc Amadriadei
că recită atât de calm încât inversează polii
ea puternică eu slabă ea răsărit eu apus
și că mi-a plăcut tricoul roz atât de tânăr
un suflet pe dedesubt zburătăcind în limba franceză

revin, nene Anton, la UE și la ultimul an dinainte de
și admit conjunctura ca pe un termen limită
la care expir eu, pașaportul cuiva
dinspre lume înspre el și dinspre el înspre lume
aproape știu de azi viza nu mi se mai acordă
pe cuvânt n-am furat lebedele sau visele străinilor
deja port la mână urmele cătușelor cu care m-am întors
dupa ce clandestin
am fost la Iași să renasc mirosul de salcâm și poezie
neștiind că pe seară voi fi prinsă și repatriată
în colivia cu gust de plastic a insomniilor obișnuite

Silvia, tu ai aflat abia dimineață de ce
“niciodată pe nume” e un manifest anti-lacrimă
deși ți-ai dorit să fi fost cauțiunea
prin care mi-aș fi putut elibera
“clipele mirosind a roșu a plumb și a sare”*
dinaintea nebuniei

așa că aștept 2006 ca urmând lui 2005
cu aceeași teama că după 37
nu urmează 38 ci amnezia ireversibilă de tandrețe
și-atunci nu mai pare prematur să întreb de ce
de ce cresc distanțele traiectorii din ce în ce mai lungi în lacrimi lumină
de ce nu mai pot fi eu însămi după UE
de ce salcâmii și poezia miros atât de frumos
doar în amintiri

Nia, la capătul drumului am pregătit o cafea știu că îți place
de nesomn îmi tremură mâna pe toarta inimii
aburește lângă tastatura indecent de nepăsătoare
că se apropie 2006 și aderarea
aș fuma dar mă gândesc ce greu se vor strecura țigările printre gratii
ar trebui să mă las de pe-acum
și de iubit

uite, nene Anton, am mai avut cuvinte preț de-o conjunctură
dar îți promit că e ultima poezie
cu metafore
iar Silviei că e ultima poezie
atât de lungă


* citat din poezia “mai bine ca nebunii”, volumul “niciodată pe nume”, autor Silvia Caloianu