Poezie
Câteodată, când plouă
1 min lectură·
Mediu
câteodată, când plouă
mi-amintesc
de parcul pe care voiai să-l cumperi doar pentru noi
să poți fi tu însuți
fără hainele celor o sută de trecători
dinaintea ta
pe fiecare bancă
s-ar fi scris atunci poeme
pe fiecare alee
s-ar fi strâns ciorchine îmbrățișări albe
pe fiecare poartă
ar fi intrat doar umbrele noastre
ținându-se de mână
aș fi putut astfel să mă rotesc în jurul tău de-o mie de gânduri
doar ale tale
m-ai fi putut privi fără să te suspectezi de impolitețe
unica dansatoare unicul spectator
urmărind sânii aproape goi ridicările și plecările
mișcări de cobră somnoroasă întretăiate de tresăriri bruște
nimfă însuflețită prin minune
zâmbetul întors cu mirare
spre o neînțeleasă armonie
ispitind
agonizând
chemând
pe-un trunchi de copac m-ai fi crescut fără spaime
de lume să-ti fiu umbră de frunză și miros de tei
nimeni nimeni nu ți-ar fi știut atunci înfiorarea
de la colțul ochilor evantaiul de verde
desfăcut odată cu tăcerea lumii
acoperindu-ne joaca de-a tu și eu
doar
câteodată, când plouă…
0124.479
0