Pârguire

Mai întâi interesantă, apoi expresivă imaginea îndepărtării de pasiune, de ardere. Spun că e mai întâi interesantă, pentru că am dat prima oară de surpriza înveșmântării în poveste a unor stări personale reale, ceea ce le dă o notă de inefabil, le atemporalizează. Abia apoi s-a relevat și modalitatea elegantă, de curgere firească și vibrație a trăirii prinse sub coșmarul aducerii-aminte.

Acest poem e scris cu siguranta celui ce stie sa ia ochii cititorului de mana si sa-i conduca spre final. Bine inchegate, curgand firesc, versurile primei parti au iz de basm modern, o pseudo-incantatie.
Remarc aceste versuri:
povestea tace o clipă
o clipă în apus
și apoi adoarme
fără sfârșit
Marea schimbare de ritm in strofa ultima. Arunca finalul intr-un registru elegiatic extrem, simt o greutate apasatoare cum numai mirarea de a fi singur in imparatia tacerii poate produce; stare de \"post fructum\" i-as zice, mirare a neputintei si inutilitatii post-roditoare cu alte cuvinte.
Ce trist trebuie sa se simta fructul cazut, putrezind nestiut, ca un adevar ce nu va fi niciodata descoperit, experimentat-gustat si pretuit. Un adevar ce adoarme parguit in pantecele unei povesti ce se repeta fara sfarsit.
Cu drag,
Oriana