Poezie
Noaptea Șeherezadei fără poveste
2 min lectură·
Mediu
cresc noaptea pe ziduri
un întuneric ce-mi șterge fardurile
și cobor o tristețe dintr-un cer apropiat
numai porți numai focuri pe terase
descoperită slăbiciunea e basmul
născut odată cu luna pierind
mi-e noapte pe ziduri mi-e sufletul alb
cu scaunul tras pe marginea lumii mă legăn ușor
între tine și mine nu-i decât un balans
de-o umbră de-o pleoapă ascunsă orbire
un freamăt pe care-l credeam demult sugrumat
am înțeles încă exiști undeva mai departe
sau mai gând sau mai farmec totuna-i te simt
când pleci când revii din palme te legăn cuminte
o lună volatilă desprinsă din mine
îți șterg de pe urme și pendulez o teamă
pe-un scaun tras la marginea lumii
ce cumsecade e liniștea ce bine crescută
pe memorie insomnia stă la un ceai la taclale
cu ce-a mai rămas din noapte neatins de tine
nu mă sperii iubirea poate începe de oriunde
c-un clinchet
o fi ceașca o fi zaharul o fi amintirea sau pur și simplu o fi
și-atât
important e că trebuie să se sfârșească tot acolo
de unde a început și uite cum retrăiesc
circular nerăbdarea cu care deschideai ușa
emoția încremenise în prag și tu și ceasul
da, ceasul încremenise și el
undeva așteptarea s-a terminat
când ai ghemuit în mine prima dată o iluzie
și-apoi ai plecat luând cheia iar eu ți-am rămas
mă prefăceam c-un zâmbet îți atingeam ușor obrazul
totul e bine, spuneam, totul e bine până când
te-ai depărtat cu liniștea mea cumsecade agățată breloc
ce noapte mi-e vântul oprit mi-e zgomot pierdut
prin colțuri tainice o ispită mă uită și tulbură
o nostalgie numai suflet sau numai întuneric
mi-e somnul pe-aproape încă mă aud strigată pe nume
si, doamne, de câte ori n-a trebuit să întorc iarăși capul
de fiecare dată pentru că tristețea
o exhibiționistă cu picioarele goale
ce-ți frământa la piept cămașa udă plângând
te privește ca pe un obiect rar un accesoriu de preț
mi-e rușine când tu ridici un oftat
deasupra ceștii un abur amorțește cuvinte
sufocându-ne dezbrăcându-ne
de umbra cu vântul pierdut și de zgomot oprită
vin de prea multe vise un anotimp plin de nopți
și plec de-o poveste
neterminată de prea multe începuturi
un întuneric ce-mi șterge fardurile
și cobor o tristețe dintr-un cer apropiat
numai porți numai focuri pe terase
descoperită slăbiciunea e basmul
născut odată cu luna pierind
mi-e noapte pe ziduri mi-e sufletul alb
cu scaunul tras pe marginea lumii mă legăn ușor
între tine și mine nu-i decât un balans
de-o umbră de-o pleoapă ascunsă orbire
un freamăt pe care-l credeam demult sugrumat
am înțeles încă exiști undeva mai departe
sau mai gând sau mai farmec totuna-i te simt
când pleci când revii din palme te legăn cuminte
o lună volatilă desprinsă din mine
îți șterg de pe urme și pendulez o teamă
pe-un scaun tras la marginea lumii
ce cumsecade e liniștea ce bine crescută
pe memorie insomnia stă la un ceai la taclale
cu ce-a mai rămas din noapte neatins de tine
nu mă sperii iubirea poate începe de oriunde
c-un clinchet
o fi ceașca o fi zaharul o fi amintirea sau pur și simplu o fi
și-atât
important e că trebuie să se sfârșească tot acolo
de unde a început și uite cum retrăiesc
circular nerăbdarea cu care deschideai ușa
emoția încremenise în prag și tu și ceasul
da, ceasul încremenise și el
undeva așteptarea s-a terminat
când ai ghemuit în mine prima dată o iluzie
și-apoi ai plecat luând cheia iar eu ți-am rămas
mă prefăceam c-un zâmbet îți atingeam ușor obrazul
totul e bine, spuneam, totul e bine până când
te-ai depărtat cu liniștea mea cumsecade agățată breloc
ce noapte mi-e vântul oprit mi-e zgomot pierdut
prin colțuri tainice o ispită mă uită și tulbură
o nostalgie numai suflet sau numai întuneric
mi-e somnul pe-aproape încă mă aud strigată pe nume
si, doamne, de câte ori n-a trebuit să întorc iarăși capul
de fiecare dată pentru că tristețea
o exhibiționistă cu picioarele goale
ce-ți frământa la piept cămașa udă plângând
te privește ca pe un obiect rar un accesoriu de preț
mi-e rușine când tu ridici un oftat
deasupra ceștii un abur amorțește cuvinte
sufocându-ne dezbrăcându-ne
de umbra cu vântul pierdut și de zgomot oprită
vin de prea multe vise un anotimp plin de nopți
și plec de-o poveste
neterminată de prea multe începuturi
095.022
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 364
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 51
- Actualizat
Cum sa citezi
Florina Daniela Florea. “Noaptea Șeherezadei fără poveste.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/florina-daniela-florea/poezie/115196/noaptea-seherezadei-fara-povesteComentarii (9)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
LTse-ntampla prea multe in textul tau (chiar daca se-ntampla frumos, cumsecade, cuminte )ca sa nu fiu ametita...o ameteala de care nu stiu daca tre\' sa ma agatz sau sa fug...mai crecitesc, sa vad ce tre\' sa fac:-)
ma bantuie o paralela mica: eu am avut o colectie de \"baluri_fara_Cenusareasa\"...simt o apropiere ideatica de \"Seherezada da fara poveste\"...
si mi-e drag si bine...deci, m-agatz de ameteala asta, pan\' la urma:-)
ma bantuie o paralela mica: eu am avut o colectie de \"baluri_fara_Cenusareasa\"...simt o apropiere ideatica de \"Seherezada da fara poveste\"...
si mi-e drag si bine...deci, m-agatz de ameteala asta, pan\' la urma:-)
0
BGFlorina, poezia aceasta are o atmosfera unica, am impresia ca toate se intampla undeva sub tine, iar tu, personaj si povestitor in acelasi timp, frumoasa in cuvinte, te asterni tacuta si plina de curaj in fata unei iubiri de la care astepti cuminte o sabie sau un alt sens. As fi vrut sa citez, sa-ti spun ce mi-a placut mai mult si mai mult, dar poposesc asupra fiecarui vers, il absorb si nu ma indur sa il las.. ar trebui sa te citez intru totul. Felicitari, ai scris acut si frumos.
0
NCpoezia ta e ca o lectie de innot, in care nu doar plutesti,
navighezi cu cea mai performanta imbarcatiune,
\"pana la marginea lumii\",
o poezie mereu de recitit
te felicit si te invidiez pentru har
navighezi cu cea mai performanta imbarcatiune,
\"pana la marginea lumii\",
o poezie mereu de recitit
te felicit si te invidiez pentru har
0
NM\"cu scaunul tras pe marginea lumii ma legan usor\", frumos vers... imi evoca forta cu care batranul lui hemingway isi asuma destinul , poate si pentru ca potentialul imagistic al versului tau e unul extraordinar iar in memoria mea, \'batranul si marea\' se pastreaza si prin anume imagini...mai mult nu stiu sa pledez pentru aceasta apropiere, nici s-o argumentez, sunt doar un receptor al poeziei, acolo unde ea exista...imi plac imaginile cu care am ramas citindu-te...
0
EATalentată ca întotdeauna,Florina :) Mi-au plăcut mult strofa a treia și ,,luna volatilă\'\'.
0
AMDistincție acordată
Apreciez poemul în sfera lui, din interior spre exterior, am senzația unui déja-vu, parcă am mai simțit cândva fiecare vers sau poate e doar o părere, un gând, la fel de subiectiv ca și al tău despre noaptea șeherezadei fără poveste, atmosfera de abur, de contur pe care ai reușit să o creionezi prin tot ce ai scris aici. Am remarcat a doua strofă și finalul poemului.
0
FFmi-ati facut o reala si placuta surpriza.cu totii, cei care ati lasat un semn pe aceasta pagina.
nu ma asteptam la atatea comentarii si pareri, desi scrisesem poezioara mea cu sufletul.
si pentru ca mi-ati schimbat nuanta de gri a acestei dimineti intr-un albastru zambind, va multumesc tuturor.
din acelasi suflet.
Dana
nu ma asteptam la atatea comentarii si pareri, desi scrisesem poezioara mea cu sufletul.
si pentru ca mi-ati schimbat nuanta de gri a acestei dimineti intr-un albastru zambind, va multumesc tuturor.
din acelasi suflet.
Dana
0
un periplu interesant prin ipostaze de nopti.