Poezie
Noaptea Șeherezadei fără poveste
2 min lectură·
Mediu
cresc noaptea pe ziduri
un întuneric ce-mi șterge fardurile
și cobor o tristețe dintr-un cer apropiat
numai porți numai focuri pe terase
descoperită slăbiciunea e basmul
născut odată cu luna pierind
mi-e noapte pe ziduri mi-e sufletul alb
cu scaunul tras pe marginea lumii mă legăn ușor
între tine și mine nu-i decât un balans
de-o umbră de-o pleoapă ascunsă orbire
un freamăt pe care-l credeam demult sugrumat
am înțeles încă exiști undeva mai departe
sau mai gând sau mai farmec totuna-i te simt
când pleci când revii din palme te legăn cuminte
o lună volatilă desprinsă din mine
îți șterg de pe urme și pendulez o teamă
pe-un scaun tras la marginea lumii
ce cumsecade e liniștea ce bine crescută
pe memorie insomnia stă la un ceai la taclale
cu ce-a mai rămas din noapte neatins de tine
nu mă sperii iubirea poate începe de oriunde
c-un clinchet
o fi ceașca o fi zaharul o fi amintirea sau pur și simplu o fi
și-atât
important e că trebuie să se sfârșească tot acolo
de unde a început și uite cum retrăiesc
circular nerăbdarea cu care deschideai ușa
emoția încremenise în prag și tu și ceasul
da, ceasul încremenise și el
undeva așteptarea s-a terminat
când ai ghemuit în mine prima dată o iluzie
și-apoi ai plecat luând cheia iar eu ți-am rămas
mă prefăceam c-un zâmbet îți atingeam ușor obrazul
totul e bine, spuneam, totul e bine până când
te-ai depărtat cu liniștea mea cumsecade agățată breloc
ce noapte mi-e vântul oprit mi-e zgomot pierdut
prin colțuri tainice o ispită mă uită și tulbură
o nostalgie numai suflet sau numai întuneric
mi-e somnul pe-aproape încă mă aud strigată pe nume
si, doamne, de câte ori n-a trebuit să întorc iarăși capul
de fiecare dată pentru că tristețea
o exhibiționistă cu picioarele goale
ce-ți frământa la piept cămașa udă plângând
te privește ca pe un obiect rar un accesoriu de preț
mi-e rușine când tu ridici un oftat
deasupra ceștii un abur amorțește cuvinte
sufocându-ne dezbrăcându-ne
de umbra cu vântul pierdut și de zgomot oprită
vin de prea multe vise un anotimp plin de nopți
și plec de-o poveste
neterminată de prea multe începuturi
un întuneric ce-mi șterge fardurile
și cobor o tristețe dintr-un cer apropiat
numai porți numai focuri pe terase
descoperită slăbiciunea e basmul
născut odată cu luna pierind
mi-e noapte pe ziduri mi-e sufletul alb
cu scaunul tras pe marginea lumii mă legăn ușor
între tine și mine nu-i decât un balans
de-o umbră de-o pleoapă ascunsă orbire
un freamăt pe care-l credeam demult sugrumat
am înțeles încă exiști undeva mai departe
sau mai gând sau mai farmec totuna-i te simt
când pleci când revii din palme te legăn cuminte
o lună volatilă desprinsă din mine
îți șterg de pe urme și pendulez o teamă
pe-un scaun tras la marginea lumii
ce cumsecade e liniștea ce bine crescută
pe memorie insomnia stă la un ceai la taclale
cu ce-a mai rămas din noapte neatins de tine
nu mă sperii iubirea poate începe de oriunde
c-un clinchet
o fi ceașca o fi zaharul o fi amintirea sau pur și simplu o fi
și-atât
important e că trebuie să se sfârșească tot acolo
de unde a început și uite cum retrăiesc
circular nerăbdarea cu care deschideai ușa
emoția încremenise în prag și tu și ceasul
da, ceasul încremenise și el
undeva așteptarea s-a terminat
când ai ghemuit în mine prima dată o iluzie
și-apoi ai plecat luând cheia iar eu ți-am rămas
mă prefăceam c-un zâmbet îți atingeam ușor obrazul
totul e bine, spuneam, totul e bine până când
te-ai depărtat cu liniștea mea cumsecade agățată breloc
ce noapte mi-e vântul oprit mi-e zgomot pierdut
prin colțuri tainice o ispită mă uită și tulbură
o nostalgie numai suflet sau numai întuneric
mi-e somnul pe-aproape încă mă aud strigată pe nume
si, doamne, de câte ori n-a trebuit să întorc iarăși capul
de fiecare dată pentru că tristețea
o exhibiționistă cu picioarele goale
ce-ți frământa la piept cămașa udă plângând
te privește ca pe un obiect rar un accesoriu de preț
mi-e rușine când tu ridici un oftat
deasupra ceștii un abur amorțește cuvinte
sufocându-ne dezbrăcându-ne
de umbra cu vântul pierdut și de zgomot oprită
vin de prea multe vise un anotimp plin de nopți
și plec de-o poveste
neterminată de prea multe începuturi
095000
0

un periplu interesant prin ipostaze de nopti.