enea gela

unde nu există marcaje pentru interdicții între elocință și psihoză drumul se face pe ambele sensuri aici există țara tuturor posibilităților cei vii își cară în spinare morții păpușile duc în

îmi fac puțin curaj să desprind bandajele acestei povești pe sub care liniștea colorează gânduri sinucigașe un război al efectelor cu dublă regie/tu pe stâlpul de înaltă tensiune privești

mâna aruncă spre casa cu stafii cocktailuri molotov umilă pasărea îți împrumută vocea tu dai de băut ultimul poem în care-ai suferit și pe sub piele dulăii rup

ochii sunt două patinoare rotunde pe care-alunecă făpturi bizare gleznele lor subțiri mi-ating retina într-un ritual de împerechere ad-hoc neagră privirea între ieri și azi

pereții ei pulsează vene cu morfina altor timpuri când mi se lipea gloria pe tălpi și nu știam dacă merg sau plutesc în nobila casă am decretat starea de urgență a verbului a fi am iubit

te-am schimbat te-am hrănit acum gata cu plânsul așteaptă să crești mare oricum te vor înghesui în catacombe cu lichenii întunericului crescuți direct pe ziduri așa se va consuma starea ta de

primăvara e atunci când ți se-așază pe sârmele gândului o rândunică și începe să cânte primăvara e atunci când două tăceri înfloresc în coada păunului și-ți mătură frigul de

a venit vremea să pleci mamă fii senină botul catifelat al tristeții nu se mai lasă mângâiat nu-i înghesui pe gât iarbă uscată fii senină îți spun de zece ani de când vin în salonul acesta

te privești dintr-un unghi mort nu-ți mai aduci aminte cine ești cu ce te ocupi cum se desfășoară viața ta în ogradă nucul se lasă cuprins de nostalgiile unui septembrie cunoscut cade prima

ți-am zis femeie dansează cu orfanul acesta pe care l-am numit într-un moment de vagă inspirație dumnezeu - înhămat la propriul car alegoric - trage frâiele razelor pân-ajunge luna în dreptul

Alfonso își păstra spaima în buzunarul unui rictus la colțul gurii Leo - direct în mârâit printre baloane mici de spumă albă nu știa nimeni a cui este mai densă când se va slobozi și

spiritul poetului liber se înalță deasupra troienelor face mai ușoară valiza fetei în așteptarea concediului comandat pe internet dormitor nupțial showroom excursii opționale una pe

atâția ani s-a oprit apa între două și patru n-am apucat să-mi spăl multe răni program de liniște între două și patru criză identitară somn obligatoriu îmi visam granița o fașă

am mințit am furat am râvnit la iernile aproapelui meu dar să știi doamne că nu merită pentru câțiva fulgi afrodisiac ultra light m-au părăsit nestatornice asemenea unor femei în așteptarea

știma apelor tulburi în care-ai scuipat picături amare de viață eu - unica ta fiică - am muls țâța urii doar ca să simt cum îngheață cerneala să-mi plimb degetele pe

sunt o femeie de aur m-aș putea contura în relief brățară să-ți zornăi la urechi ecoul desfrânat al singurătății m-aș lăsa topită în cazanul cuvintelor orice sensuri mi-ai da

cu ce ți-ai dat pe față de ești așa frumoasă că nu mai semeni cu tine ce mesteci între dinți atât de hulpavă că numai cu tine semeni de ce porți pălăria prea înaltă că numai dracul își

eram atât de singură încât auzeam cum se desfac din gânduri cuvintele ca niște alune sărate din coajă cum se dau peste cap și cad pe hârtie cu sensurile frânte pe masă paharul gol își

ca un fluture într-un abajur de felinar sub aripi noaptea lasă dungi m-așez între ele ca între șine te-aștept dar nu se mai aude niciun tren nicio locomotivă nu șuieră

n-am vrut să vin îmbrăcată în culori nici calde nici reci cu tot răsăritul pe umărul drept și luna într-o cutie pătrată plină de insomniile altor generații de femei mute oarbe sau pur

printre ochiurile sârmei ghimpate spânzură visul asemenea unui stindard abandonat au pornit-o la drum când spaima desena în piept curbe periculoase acum

să nu pleci tocmai acum mai bine taci ascultă cum clipește geana ochiului albastru scurs din ceruri proscrise cum înregistrează ... câte suflete... într-o bază de date cum bifează în