îmi suflă-n ceafă toată divizia doișpe și-un sfert

să nu pleci tocmai acum mai bine taci ascultă cum clipește geana ochiului albastru scurs din ceruri proscrise cum înregistrează ... câte suflete... într-o bază de date cum bifează în dreptul fiecăruia spectrul o sinucidere perfectă ai crede la prima vedere nu căci suntem vii vii și vom trece unii într-alții ca niște straturi de cernoziom într-un ghiveci cu anemone vom avea același parfum aceeași fragilitate și frumusețe vom avea spaima care decolorează verdele anume că această lume duce prea multe coroane celeilalte... ofrandă nimicului autoproclamat noi ne vom iubi cu procură semnată de un dumnezeu al omului al pământului pe care calcă și din care ia câte puțin sub tălpi în fiecare dimineață pentru o veșnicie asumată noi vom manifesta pe străzi cu inimile la vedere vom hrăni cerșetorii aurolacii bețivii cu această veșnicie adunată bulgăr cu bulgăr ca o zăpadă neagră dar curată când începe să curgă noi vom fi întemeietorii cetăților înaripate singure se vor înălța plutind prin aer asemenea unor păsări grele ferecate pe dinăuntru în care cerșetorii aurolacii bețivii împart egal liniștea unui nou început