imigranții

printre ochiurile sârmei ghimpate spânzură visul asemenea unui stindard abandonat au pornit-o la drum când spaima desena în piept curbe periculoase acum târăsc geamantanele grele căci lângă jeanși tricouri și khimar își cară țara copiii lor nu-i scriu lui moș crăciun despre roboți teleghidați păpuși de porțelan ori kinder bueno jocurile cu soldăței de plumb din vitrinele interzise îi fac să viseze noaptea urât și să strige prin somn merkel cu pielea-ncrețită pe sub haine subțiri vor doar o-ncăpere din pragul căreia să-și întâmpine tatăl “ -Cum a fost astăzi la serviciu ?...Să știi că mama a stat prea mult timp în genunchi de-asta o dor…” pentru ei jucăria cea mai râvnită e un pat suprapus să scrie pe tăbliile din lemn lustruit ce frumoasă e lumea și ce bună cum știe ea prin puterea gândului să felieze pâinea cerească în mod egal