legenda îngrijitorului Alfonso

Alfonso își păstra spaima în buzunarul unui rictus la colțul gurii Leo - direct în mârâit printre baloane mici de spumă albă nu știa nimeni a cui este mai densă când se va slobozi și cum despre zeul Pan încă nu auzise îngrijitorul Alfonso dar noaptea visa o gură de cușcă și două mantii albe fluturând își așeza frumos pe umeri una - pe cealaltă nu știa cui s-o dea îl apuca dimineața visând zeul cu picioare zvelte cu brațe lungi pe lumină vedea gura rotundă și mare a cuștii unde Leo căsca enigmatic Alfonso îl hrănea la ore exacte - la ore exacte mirosul de om mersul despreunat în umbra cuștii mantia rămasă din vis îi deveniseră nesuferite lui Leo într-o zi a pus botul pe mușuroi a lăsat pleoapa stângă deschisă pentru câteva furnici patinatoare iar mârâitul s-a auzit doar în difuzorul din garsoniera ¾ a îngrijitorului Alfonso de-atunci Alfonso n-a mai venit la grădina zoologică se ducea zilnic în magazine cu jucării de pluș căutând sosia lui Leo să-i spună la ore exacte că a sosit dar oricâte jucării a luat oricât le-a-nvârtit cheița din spate nu semăna niciuna la mârâit cu Leo